Orădenii care au vrut să cinstească memoria poetului național Mihai Eminescu și-au dat întâlnire vineri, de la orele 21.00, la spectacolul „Ce-ţi dorim noi ţie, dulce Românie”, care a început la statuia  acestuia de pe str. Independenţei.

Manifestarea a fost una dedicată împlinirii a 129 de ani de la trecerea în eternitate a poetului şi a 151 de ani de la publicarea poeziei „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” în revista „Familia”, fiind inclusă în lista manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

Evenimentul a început la statuia lui Mihai Eminescu, acolo unde s-au depus coroane și jerbe de flori, inclusiv din partea Consiliului Județean Bihor, și a continuat, din cauza vremii, într-o sală de sub pasajul Vulturul Negru. Printre cei invitați s-au remarcat și câştigătorii concursului literar de eseuri „Ce-ţi dorim noi ţie, dulce Românie”, elevii Horea Sebastian Dobai, Adela Cipleu, Rebeca Tătar, Alexandra Molnar, Gabriela Anamaria Ciorba şi Denisa Şerfezi. Tinerii au vorbit prin prisma vârstei pe care o au și a viziunii lor despre România de ieri, de azi şi de mâine. Un moment deosebit de emoționant a conturat și actorul Eugen Ţugulea, cel care a recitat cu măiestrie din lirica eminesciană.

A răspuns cu promptitudine invitației organizatorilor de a participa la eveniment și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea. ,,Mă bucur de fiecare dată când sunt invitat la astfel de evenimente, și tocmai de aceea le onorez cu plăcere. Îi felicit pe organizatori pentru inițiativă și îi încurajez pe bihoreni, și nu numai, să nu își uite valorile”, a declarat Bodea pentru NewsBihor.

Evenimentul a fost organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Teatrul Regina Maria, în parteneriat cu Revista de cultură „Familia”.

Larisa Patricia Herlaș