Cea de a V-a ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia s-a încheiat cu succes. Spectacolele de teatru extraordinare, activitățile creative în aer liber și momentele de magie au asigurat bucuria copiilor.

Din 18 mai și până în 10 iunie, spectatorii au avut ocazia să se delecteze cu un concert de muzică și 14 spectacole de teatru dedicate tuturor categoriile de vârstă, începând cu bebelușii, până la adolescenți și adulți, 12 dintre acestea fiind invitate de la teatre prestigioase din întreaga țară, precum București, Cluj-Napoca, Arad, Ploiești, Alba Iulia, Timișoara, dar și din Ungaria.

Spectacolele s-a jucat în spații diverse, unele în sălile convenționale ale teatrului, ca Sala Arcadia și Sala Mare a Teatrului Regina Maria, iar altele fie pe scena mobilă din Cetatea Oradea, fie în amfiteatrul cetății. Această diversitate a permis unui public mult mai mare să participe la evenimente și a reușit să cuprindă întreg orașul în vraja festivalului de teatru. ,,Publicul nostru minunat nu a încetat să ne surprindă, majoritatea spectacolelor jucându-se cu sala plină, iar la Cetate venind în număr foarte mare la evenimentele organizate sub egida festivalului Kids Fest Oradea”, a transmis biroul de presă al teatrului.

Activități în aer liber

De asemenea, așa cum ne-au obișnuit deja de câteva ediții, timp de o săptămână, din 4 până în 8 iunie, Organizația Națională Cercetașii României – Oradea a susținut o serie de Ateliere de Creație și de Activități în aer liber, prin care i-a provocat pe micii aventurieri să găsească comori rătăcite, să picteze, să învețe arta olăritului și să se bucure de toate activitățile menite să le provoace creativitatea, îndemânarea, spiritul de aventură şi curajul.

Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia a fost organizat de Consiliul Județean Bihor, Fundația Culturală FITO și Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria, și a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, instituție publică subordonată Ministerului Culturii, care oferă în fiecare an finanțări nerambursabile instituțiilor ce desfășoară activități culturale.

Larisa Patricia Herlaș