Deși au votat favorabil 34 din cele 39 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței, aleșii nu s-au înțeles la însușirea inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public, respectiv privat al județului Bihor.

Totuși, consilierii au căzut de acord asupra participării Județului Bihor în calitate de membru fondator al Asociației Bihor West Professional, cu scopul de a demara, din toamnă, proiectul de învățământ profesional dual în școli din Cadea, Beiuș, Ștei. Au primit vot favorabil și proiectele prin care au fost aprobate statul de funcții, organigrama și regulamentul de organizare și funcționare al Regiei Autonome Aeroportul Oradea, respectiv statul de funcții al Direcției de Evidență a Persoanelor. Aleșii județeni au votat și caietele de sarcini și contractele pentru externalizarea serviciilor sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Cu 34 de voturi au trecut însușirea planurilor unor terenuri din strada Ceyrat pe care urmează să se construiască Parcul Științific și Tehnologic, un campus școlar pentru învățământul special, dar și locuințe de serviciu. În plen s-a votat și elaborarea unui regulament care să conțină tarifele actualizate la care se pot închiria spațiile care aparțin Consiliului Județean Bihor. „Nu dorim altceva decât să elaborăm un regulament care să conțină un barem sub care nu va putea fi dat în chirie niciun spațiu al Consiliului Județean. Suntem în situația în care noi achităm chirii mai mari decât achită chiriașii noștri”, a precizat preșdintele Pásztor Sándor. De asemenea, consilierii au aprobat însușirea planului de amplasament pentru un teren de aproximativ 3700 metri pătrați, situat în Oradea, pe strada Traian Blajovici care ar urma să fie transferat Ministerului Afacerilor Interne. „MAI are la dispoziție 14 milioane lei și intenționează să construiască un centru medical performant. Inițial au solicitat peste 4.000 metri pătrați”, a precizat vicepreședintele Traian Bodea. Printre proiectele care nu au primit suficiente voturi se găsesc inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public, respectiv privat al județului Bihor, dar și vânzarea prin licitație publică a unui imobil din localitatea Satăul Mare, aflat în domeniul privat al județului.

Veres Diana