Vineri, la Filarmonica de Stat din Oradea, s-a desfășurat a XLI-a ediție a festivalului – concurs „Mândru-i cântecu-n Bihor”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, în parteneriat cu Teatrul Regina Maria din Oradea – Orchestra Ansamblului Profesionist ,,Crișana” și Filarmonica de Stat din Oradea.

În urma deliberării juriului, care a fost format din specialiștii: prof. univ. dr. Oana Lianu de la Facultatea de Arte din Oradea– președintele juriului, solistul bihorean de muzică populară Cornel Borza, etnografa dr. Simona Ioana Bala, Leontin Ciucur, directorul Ansamblului Artistic Profesionist ,,Crișana” și prof. Sorin Miescu de la Liceul de Arte din Oradea.

Câștigătorii din acest an ai concursului

Marele premiu al Festivalului – concurs ,,Mândru-i cântecu-n Bihor”, care poartă numele marii interprete de muzică populară bihoreană Elisabeta Pavel, a fost obținut de Popa Bianca, iar premiul special al juriului pentru cântecul doinit, care poartă numele unei alte interprete de mare valoare a cântecului bihorean, Florica Ungur, de Buciu Corina. Printre soliștii vocali câștigători se numără: Suciu Romina – premiul I, Naghi Mirel – premiul II și Țenț Paula – premiul III. Dintre soliștii instrumentiști premiul I i-a fost acordat Mârza Rareș – vioară, premiul II lui Lezeu Denis – clarinet și premiul III lui Szanto Torjo Denis – vioară.

Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Artistic Profesionist ,,Crișana”, dirijor Adrian Miescu, iar prezentarea festivalului de către Andrada Oros.

Mădălina Venter