Patru elevi bihoreni au participat, în luna mai, la Faza națională a Concursului „Made for Europe”, organizată la Constanța. Trei dintre aceștia s-au întors acasă cu premii.

În perioada 11 – 15 mai, cei mai buni elevi din țară și-au dat întâlnire la Constanța la Faza națională a Concursului „Made for Europe”. Acest concurs a debutat acum 12 ani și își propune să valorizeze produsele finale ale proiectelor derulate cu finanțare europeană, fiind inclus în Calendarul olimpiadelor școlare al Ministerului Educației Naționale. Conform regulamentului de desfășurare a concursului, unul dintre elevii implicați în proiect prezintă produsul final în fața unui juriu format din inspectori pentru proiecte și programe comunitare din țară, reprezentanți ai Ministerului Educației și reprezentanți ai Agenției Naționale. Printre aceste produse, tot mai creative și elaborate în fiecare an, s-au aflat cărți, broșuri, bloguri, obiecte artizanale, roboți etc.

Patru elevi din Bihor s-au calificat să reprezinte județul la Constanța, ca urmare a participării la Faza județeana a concursului ,,Made for Europe”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, sub coordonarea inspectorilor pentru proiecte și programe comunitare prof. Florin Negruțiu și prof. Elena Chivari. Este vorba despre doi elevi de gimnaziu de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea: Fodor Mark, cu cartea ,,Jocuri și scenarii”, realizată în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+, KA2 “Valuing play”, coordonat de prof. Teodora Pantazi și Carmen Ilisie, și Ciont Gabriel, cu cartea ,,Legende din România”, realizată în cadrul Erasmus+, KA2 “Our story, true story”, sub îndrumarea prof. Elena Erdeli.

Și zona Beiușului a fost bine reprezentată prin persoana lui Budo Daniel Alin Marius, elev în ultimul an de liceu la Colegiul Național „Samuil Vulcan”, care s-a prezentat în competiție cu WNOTN – blog, realizat în cadrul parteneriatului strategic Erasmus+, KA2 “What’s New on the News?”, coordonat de dr. Mihaela Ilieș. Lui i s-a alăturat Tau Andreea Diana, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, care a încercat să impresioneze cu Cartea Proiecte de vacanță „Let’s discover our European Math World!”, realizată în cadrul proiectului e-Twinning cu același nume. Tânăra a fost însoțită de trei colegi, care au susținut-o pe tot parcursul derulării concursului: Boroș Emeșe, Perț Cătălin, Sasca Timea, dar și de Crina Bercovici, coordonatoarea proiectului.

Delegația județului Bihor a fost călăuzită pe perioada zilelor de concurs de prof. Teodora Pantazi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea. Trei din cei patru elevi calificați la această ,,Olimpiadă a proiectelor” s-au întors acasă cu premii: Locul II – Daniel, Locul III – Gabriel și Mențiune – Mark.

Larisa Patricia Herlaș