Patru echipe vor reprezenta România la ediția din acest an a Turului Ciclist al Bihorului. Joi seara, cele 22 de echipe participante au fost prezentate publicului din Piața Unirii. Printre cei care au urcat pe scenă se află și orădeanul Raul Sînza, membru al echipei Mstina – echipă continentală.

Puțin după ora 20, pe scena instalată în Piața Unirii, au urcat, pe rând, membrii celor 22 de echipe înscrise la cea de-a III-a ediție a Turului Ciclist al Bihorului. Printre cei care s-au prezentat publicului s-au aflat doi bihoreni. „Avem și cățărători, avem tot ceea ce ne trebuie să obținem un rezultat bun. Suntem o echipă închegată”, a precizat Raul Sînza, orădeanul care va reprezenta echipa Mstina – România, continentală. Cel de-al doilea bihorean prezent la Turul Ciclist este Horváth Roland, care va evolua pentru CSA Steaua București. Pentru România vor mai evolua Uve Devron-West și Team Novak. În competiție sunt înscrise 11 echipe continentale, una procontinentală, două naționale și opt de club.

180 km în prima etapă

Vineri de la ora 12 este programată prima etapă. Aceasta se va desfășura pe ruta Oradea-Aleșd-Bratca-Pocola-Băile Felix-Oradea și va avea o distanță de 180 km. Organizatorii estimează că ceremonia de premiere va avea loc în jurul orei 17. Detalii despre cursă, dar și activitățile conexe găsiți la www.tourofbihor.ro.

Veres Diana