Începând din septembrie 2016, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Oradea derulează proiectul Erasmus+, un program de mobilitate în domeniul educaţiei şcolare.

Proiectul realizat de Elena Erdeli, profesor la CSEI nr. 1, este finanțat cu sprijinul Comisiei Europene și are un buget de 23905 Euro. În cadrul acestuia, patru cadre didactice au participat la un curs organizat de Merganser Consulting Ltd. în Marea Britanie, iar opt au participat la cursul oragnizat de Asociația Evropei Ihnilates din Grecia. „În România te lovești de probleme financiare. În străinătate, faptul că ai dotări și materiale este un lucru extraordinar. Noi, profesorii, avem la dispoziție câteva ore ca să ne concepem materialele didactice, iar aceasta este o provocare”, precizează Elena Erdeli. Dacă în străinătate, profesorii beneficiază de dotări în fiecare sală de clasă, în Bihor, profesorii reușesc, din fonduri proprii, să conceapă metode ingenioase pentru terapia cu copiii. „Ceea ce am implementat este spațiul cu apa pentru preșcolari. Din fonduri proprii am achiziționat jucării, am creat noi jocuri și i-am imlicat și pe ei”, spune Elena Erdeli.

Un sistem neadecvat

150 de copii cu deficiențe vor beneficia, acum, de metode de terapie adaptate de cadrele didatice orădene. „Noi folosim mult metoda PECS. Copiii învață să comunice prin imagini. Am făcut o sală a noastră în care să ne pregătim materialele didactice și să lucrăm cu copiii. Cadrele didactice din Bihor au fost extrem de apreciate de partenerii noștri de proiect din Marea Britanie și Grecia. Din păcate, așa cum au spus colegii mei, în România există un sistem educațional neadecvat”, spune Silvia Ficuț, director adjunct la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1. Prezent la închiderea proiectului, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, i-a felicitat pe inițiatori și i-a asigurat de sprijinul autorității. „Proiectul și-a atins obiectivul în proporție de 100%. Mi-aș dori ca prin Consiliul Județean să găsim fonduri europene pentru formarea dumneavoastră. Aveți aprecierea noastră pentru munca depusă în acest sens”, a spus Traian Bodea, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Veres Diana