Doi dintre specialiștii bihoreni în construcții vorbesc despre intenția primarului municipiului Oradea de a propune un Regulament care să creeze constrângeri pentru proprietarii de imobile din zona centrală, care arată necorespunzător.

Potrivit edilului Ilie Bolojan, există două categorii de clădiri care nu arată bine. „Pe strada Primăriei, pe partea dreaptă cum vă duceți pe linia de tramvai, imediat după Primărie, vine o clădire care arată bine, apoi vine o clădire joasă, de nivel parter, fără nici un fel de valoare arhitecturală și următoarea clădire este una mare, colț cu strada Duiliu Marcu, cea care merge spre Compania de Apă. Clădirile care nu vor respecta regimul de înălțime stabilit pe strada respectivă, P+2 de exemplu, și sunt la nivel de parter, ar urma să fie impozitate cu 50% până la conformarea la regimul de înălțime, care este standard pe strada respectivă”, a precizat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă desfășurată în această săptămână.

Ce spun doi dintre specialiștii care lucrează cu legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul (350/2001)?

„Există legea 350 din 2001 cu normele de aplicare, ordinul 233 din 2016 care reglementează documentațiile de urbanism, adică Planul Urbanistic General (PUG) și reglementează regimul de înălțime așa cum este precizat. Regulamentul General de Urbanism din 27 iunie 1996 (**republicat**), Secţiunea 4 Reguli cu privire la forma și dimensiunile terenului și ale construcțiilor precizează, în articolul 32-Aspectul exterior al construcțiilor: (1) Autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcțiunii acestora și nu depreciază aspectul general al zonei. (2) Autorizarea executării construcțiilor care, prin conformare, volumetrie și aspect exterior, intra în contradicție cu aspectul general al zonei și depreciază valorile general acceptate ale urbanismului și arhitecturii, este interzisă. PUG-ul poate fi modificat, prin PUZ (plan urbanistic zonal) dar tot așa, cu regim maxim de înălțime, nu cu obligarea proprietarului să construiască dacă nu dorește”, spune Simon Maria, arhitectul șef al județului. Cea de-a doua categorie de clădiri luată în vizor de reprezentanții municipalității sunt acelea care nu respectă aliniamentul de front stradal. Înainte ca noul Regulament să poată fi adoptat prin aprobat prin HCL, municipalitatea trebuie să organizeze o dezbatere publică. Iar înainte de aceasta … „Trebuie văzut care este scopul acestui regulament: să rezolve artere sau impozite mărite. Impozitele și taxele se stabilesc după ce se închide autorizația de construcție. Însă Regulamentul nu intră în vigoare atâta timp cât este atacat, și poate fi atacat de orice proprietar care se simte lezat”, a spus Lucian Chindlea, șeful Inspectoratului Județean în Construcții Bihor.

Municipalitatea a anunțat că, în prezent, un studiu explicit, casă cu casă, se află în curs de realizare.

Veres Diana