Beneficiari ai unui proiect transfrontalier, medicii de la Spitalul Județean vor putea să se consulte, în timp real, cu colegii de la Spitalul Universitar „Kenézy Gyula” din Debrețin grație unui serviciu de telemedicină.

Pentru prima dată, de la încheierea proiectului BIHARMED, finanțat din Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, specialiștii în imagistică și ortopedie de la Spitalul Clinic Județean Oradea s-au putut consulta cu colegii din Debrețin. Sistemul de telemedicină este funcțional, iar începând de astăzi, specialiștii din cele două unități se pot consulta pentru a asigura un act medical de calitate pacienților. „Directorii medicali vor stabili frecvența acestor întâlniri de specialitate și cazurile care vor fi prezentate. La întâlniri vor putea participa medici specialiști, rezidenți, studenți. Vom putea solicita părerea colegilor din Ungaria ori de câte ori va fi nevoie. Serviciul permite vizualizarea, în timp real, a imagisticii, analize realizate pentru aflarea unui diagnostic”, a spus dr. Farago Gheorghe, chirurg ortoped.

Investiții pentru performanță

În 2012, prin proiectul transfrontalier BIHARMED coordonat de Consiliul Județean Bihor, trei spitale importante din regiune au făcut mi multe investiții. Spitalul Clinic Județean Oradea a achiziționat un computer tomograf performant, un aparat DEXA pentru stabilirea densităţii osoase, un aparat roentgen cu braţ C, o masă chirurgicală ortopedică, stații de stocare a datelor. Celuilalt partener în proiect, Spitalului de Recuperare din Băile Felix i-a revenit aparatul LOKOMAT, pentru recuperarea pacienţilor cu afecţiuni locomotorii severe, iar Spitalul Universitar „Kenézy Gyula” din Debrețin a construit o clădire dedicată și a achiziționat aparatura performantă necesară pentru a realiza investigațiile cu rezonanță magnetică (RMN). Începând de astăzi, sistemul de telemedicină achiziționat tot prin intermediul proiectului de Spitalul Județean va putea fi folosit pentru consultări cu medicii de la instituția parteneră din Ungaria.

Valoarea totală a proiectului în care Consiliul Județean Bihor este lider, este de 2.133.000 de euro, din care suma de 703.000 euro a revenit Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea.

Veres Diana