Prefectul județului Bihor, Ioan Mihaiu, a primit, joi, vizita oficială a Excelenței Sale, Oleksandr Bankov, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România. Întâlnirea, desfășurată la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor, i-a reunit pe reprezentanții autorităților publice din județ.

Întâlnirea a avut scopul de a întări relațiile de colaborare dintre județul Bihor și autoritățile ucrainene și a oferit o bună ocazie pentru îmbunătățirea comunicării și a cunoașterii reciproce. La această întrevedere, Consiliul Județean Bihor a fost reprezentat de președintele Pásztor Sándor, iar Primăria Municipiului Oradea de Dacian Palladi, City manager.

,,Prefectul a prezentat potențialul economic și turistic al județului Bihor și au fost amintite și colaborările culturale care se desfășoară în prezent, cum ar fi cea în domeniul artei fotografice. A fost împărtășită experiența atragerii fondurilor europene, a dezvoltării infrastructurii și interlocutorii au abordat teme legate de posibilitatea îmbunătățirii schimburilor comerciale și de construire a unui dialog inter-regional, dat fiind că în Ucraina trăiesc aproximativ 400.0000 de românofoni”, a transmis Cancelaria Prefectului.

Ambii interlocutori au apreciat în sens pozitiv schimbul de informaţii din cadrul întrevederii, manifestând un interes crescut pentru o bună colaborare, aspirațiile Ucrainei vizând integrarea europeană.

Larisa Patricia Herlaș