La iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, la Oradea a avut loc, marţi, întâlnirea şefilor celor opt Consilii Judeţene, patru de partea maghiară (Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Csongrád, Békés) şi patru de partea română (Satu-Mare, Bihor, Arad, Timiş), care derulează proiecte transfrontaliere pe Fondul European de Dezvoltare Regională Interreg RO-HU.

„Am iniţiat o consultare pentru a ajunge la un numitor comun în ceea ce priveşte proiectele strategice transfrontaliere depuse şi votate în comitetul de monitoring din luna decembrie 2017, de la Szeged. Este o chestiune legată de timp, consider că suntem în întârziere. În luna iunie, la Ministerul Dezvoltării va avea loc o întâlnire a celor patru preşedinţi de Consilii Judeţene din România, în cadrul căreia se vor contura demersurile pentru implementarea proiectelor”, a precizat Pásztor Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor. Conform agendei, la sfârşitul lunii iunie, România va găzdui un comitet de monitoring pentru evaluarea proiectelor. Unul dintre punctele principale supuse dezbaterilor îl va constitui scurtarea perioadei de implementare având în vedere faptul că proiectele trebuie derulate până la finele anului 2020. „La Oradea, cei opt parteneri au ajuns la un numitor comun privind proiectele strategice optimizând posibilitatea cheltuielilor resurselor financiare puse la dispoziţia autorităţilor de Uniunea Europeană”, a spus Pásztor Sándor.

Veres Diana