Numai la Muzeul Ţării Crişurilor, publicul are acces la expoziţiile – Invenţiile unui geniu. Maşinile lui Leonardo da Vinci, Artişti plastici orădeni din perioada interbelică, Pictori şi sculptori orădeni din colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor (1950-1980), Donaţia Iosif Fekete (colecţia Muzeului Ţării Crişurilor), artă decorativă contemporană din colecţia MŢC şi vivariul.

„La prima ediţie a evenimentului – Noaptea Muzeelor – am avut 500 de vizitatori. Anul trecut, 20.000 de persoane au vizitat expoziţiile din toate muzeele complexului. Ne dorim ca în 2018, numărul celor care ne vor vizita să fie mai mare pentru că începând cu această ediţie, vor fi deschise publicului şi muzeele Episcopiilor ortodoxă, romano-catolică şi greco-catolică, dar şi catacombele de sub bazilica romano-catolică şi catedrala Sfântul Nicolae”, a spus Aurel Chiriac, la deschiderea celei de-a XXII-a ediţii a „Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor„.

 

Acces, în premieră, în catacombele de sub două catedrale orădene

Între orele 19-02, accesul publicului în toate instituţiile muzeale este gratuit. La Muzeul Ţării Crişurilor, organizatorii au pregătit, pe lângă expoziţii, festivalul Video Art Event în cadrul căruia sunt proiectate scurtmetraje, producţii din Canada, Irlanda, Grecia şi Argentina. La bazilica romano-catolică şi la catedrala Sfântul Nicolae, orădenii pot vizita, în premieră, catacombele cu mormintele episcopilor, canonicilor şi martirilor. „Nivelul inferior al catedralei, locul de odihnă veşnică al episcopilor şi canonicilor din Oradea, iniţial a fost mult mai spaţios. La sfârşitul secolului XX a fost transformat în capelă mortuară. Aici şi-au găsit odihna veşnică episcopi, dar şi Rómer Flóris Ferenc, canonic şi călugăr benedictin, întemeietor al arheologiei moderne din Ungaria”, transmit reprezentanţii Episcopiei romano-catolice. În catedrala greco-catolică Sfântul Nicolae poate fi vizitată o expoziţie cu obiecte şi veşmite de cult, care au aparţinut, în mare parte, espicopului Valeriu Traian Frenţiu, iar la subsol, mormintele clericilor şi martirilor.

A XXII-a ediţie a „Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor” se va încheia, miercuri, cu Conferinţele Unirii.

 

Veres Diana