Primarii care au încercat să aplice pentru Wifi4EU, program lansat în primăvara acestui an de Comisia Europeană, au întâmpinat dificultăți deoarece portalul de finanțare a căzut ca urmare a numărului mare de cereri.

În martie, Comisia Europeană a lansat programul de finanțare Wifi4EU, care prevede acordarea unor vouchere în valoare de 15.000 euro pentru localități din mediul rural și urban mic, pentru a instala în spații publice (parcuri, sedii primărie, muzee și alte instituții din subordine) o conexiune Wifi gratuită pentru cetățeni.

Acest program e menit să ajute la garantarea accesului oricărei persoane, indiferent de localitatea de domiciliu sau de venituri, la o conexiune internet de calitate. Cel care, încă de la lansarea acestui program, a fost în legătură directă cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a se asigura că poate furniza informațiile necesare municipalităților din România care ar dori sa aplice pentru această finanțare a fost chiar europarlamentarul bihorean Emilian Pavel, inginer IT.

Aplicarea pentru finanțare a avut loc în 15 mai, la ora 13 (ora României), atribuirea fondurilor urmând să se facă pe principiul „primul venit, primul servit”. La această primă rundă de finanțare se va acorda un număr de minim 15 bonuri valorice pe Stat Membru, ceea ce înseamnă că Romania va beneficia de peste 35 de bonuri (media europeană).

Probleme încă de la aplicare

,,Am promovat enorm de mult acest proiect în țară și am lucrat cu multe localități din România care s-au arătat interesate. Din acest motiv, sunt extrem de dezamăgit să fiu alertat de multe erori în procesul de aplicare al Comisiei Europene, semnalate vigilent de reprezentanții noștri locali. Mai mult, se pare că portalul programului de finanțare a căzut, ca urmare a aplicărilor intense din data de 15 mai”, și-a arătat îngrijorarea bihoreanul de la Bruxelles.

,,Sper ca aceste erori să fie corectate cât mai rapid și ca localitățile din România care au aplicat la aceste finanțări în mod regulamentar și eficace, să primească fondurile necesare. Chiar dacă prin acest proces, Comisia Europeană nu a dat dovadă de profesionalism sau pregătire suficientă, înțeleg faptul că astfel de erori pot surveni și sper ca abordarea mea, pro-activă, atât pe partea de atenționare, cât și pe partea de soluții, să fie practica uzuală a tuturor actorilor din România, în cazul în care astfel de probleme apar la noi în țară. Îmi doresc  de mult să avem o abordare constructivă și realistă la fel cum încercam sa avem în această situație cu Comisia Europeană. Am atenționat Comisia deja, și sper ca toate problemele să fie soluționate cât mai rapid și într-un mod echitabil”, a transmis Pavel.

Primarii întreprinzători care au aplicat deja și au constat diverse erori îl pot contacta pe Emilian Pavel la adresa emilian.pavel-office@europarl.europa.eu, acesta oferind asigurări că reprezentanții Comisiei Europene vor fi alertați de problemele întâmpinate.

Larisa Patricia Herlaș