E record de proiecte în comuna Sânmartin de când Cristian Laza și-a început primul mandat în calitate de primar. Tânăr, dar ambițios și extrem de iubit de cetățeni, primarul și-a pus în cap să schimbe la față comuna în cel mai scurt timp.

Și-a propus să investească cu prioritate în învățământ, infrastructură și turism, dar și să atragă cât mai multe fonduri pentru a pune pe picioare proiecte care să le facă locuitorilor comunei viața mai ușoară și mai frumoasă. Pentru că știe că viitorul este al tinerei generații, primarul și-a promis că va ridica standardul educației, cu atât mai mult cu cât infrastructura școlară la nivelul comunei se afla într-o stare care era mult sub normele europene. În acest sens, administrația publică locală a apelat la surse de finanțare guvernamentală, și anume Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), pentru a asigura elevilor și cadrelor didactice un mediu cât mai bun în vederea desfășurării activității. Finanțări de la Guvern a primit pentru reabilitarea a șapte școli, dintre care cinci au fost deja finalizate. Școala din Sânmartin este modernizată în proporție de 70%, iar lucrările pentru școala din Cordău vor începe săptămâna viitoare.

De asemenea, s-au făcut lucrări de modernizare pentru Grădinița cu Program Prelungit ,,Prietenii Copilăriei” Sânmartin,  în valoare de 217,162.00 lei. Investițiile au presupus modernizarea a cinci săli de grupă, renovarea a două grupuri sanitare (instalațiile electrice și sanitare), renovarea sălii de mese, modernizarea bucătariei, înființarea unui izolator și reabilitarea fațadei. Alt obiectiv finalizat prin PNDL este proiectul de modernizare și anvelopare la Grădinița cu Program Prelungit ,,Degețica” – Cihei, în valoare de 302,874.58 lei. Anveloparea clădirii, refacerea instalațiilor sanitare, extinderea și înființarea a noi grupuri sanitare, precum și amenajarea coridorului și a sălilor de grupă sunt doar câteva dintre lucrările întreprinse.

Mai mult decât atât, se va construi o nouă grădiniță în Sânmartin. Aceasta va avea program prelungit și patru săli de clasă. În acest sens, Primăria a obținut o finanțare de 500.000 euro de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). De asemenea, trei cămine culturale, aflate într-o stare avansată de degradare, mai exact Casa de Cultură din Felix, Căminul Cultural Haieu – 1 Mai și Căminul Cultural din Cihei vor fi reabilitate, tot prin AFIR. Costurile pentru acestea se vor ridica la 1 mil. euro. În prezent, ele sunt în stadiul de proceduri de licitație.

Aceeași sumă a fost acordată de AFIR pentru asfaltare în Cordău, proiect pentru care s-au terminat procedurile de licitație, iar lucrările vor fi demarate în 2 – 3 săptămâni. Primăria comunei Sânmartin a finalizat în luna mai lucrările de asfaltare și modernizare pentru două noi străzi, Mihail Sadoveanu și George Topârceanu, cu fonduri exclusiv provenite din bugetul local. Valoarea totală a acestora a fost de 395.000 lei.

Investiții masive în turism

Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai sunt principalii poli turistici ai Zonei Metropolitane Oradea, având o cotă de 98,5% din totalul înoptărilor zonei, conform datelor din Strategia de Dezvoltare Locală a Comunei Sânmartin. Astfel, dacă pe raza municipiului Oradea durata medie a înoptărilor este de 1,7 zile, în cele două stațiuni media este de 7,4 zile. În aceste condiții, reabilitarea celor două stațiuni a devenit cap de listă pentru administrația locală Sânmartin.

Peste 3,2 mil. euro vor fi investiți pentru ca stațiunea Băile Felix să înflorească pe harta turismului românesc, deja fiind semnat contractul de finanțare pentru ambițiosul proiect. Până în 2020, bihorenii și turiștii ar trebui să se bucure de amenajarea cu pavaj din piatră a unei promenade pe strada Primăverii, dar și de piste de biciclete, mobilier urban, iluminat stradal cu stâlpi ambientali și existența a trei puncte de informare turistică. Centrul stațiunii va avea acces din promenadă și cuprinde o zonă liberă, pavată cu piațetă, de unde vor putea fi accesate restaurantele din centru și aleea către Lacul cu Nuferi. Se vor amenaja o fântână arteziană cu băncuțe care o mărginesc, precum și două puncte de colectare gunoi selectiv, iar infrastructura subterană, canalizare – apă, urmează să fie reabilitată total.

În prezent, stațiunea Băile 1 Mai nu oferă turiștilor nici o facilitate de a petrece timpul liber în afara ștrandurilor și a unităților de cazare. De aceea, Primăria Sânmartin va implementa un proiect de 4,7 mil. euro, care va începe la intrarea în stațiune și se va termina la Ștrandul cu Valuri. Acesta presupune reabilitarea părții carosabile, modernizarea străzilor, realizarea de trotuare pentru a asigura deplasarea sigură între obiectivele stațiunii, amenajarea pistelor de bicicletă, dar și modernizarea unui număr de 529 locuri de parcare. De asemenea, se dorește realizarea unor zone cu internet wireless gratuit, se vor face lucrări de reabilitare a unei fântâni arteziene existente în fața Cazinoului 1 Mai și se va construi încă una, spre încântarea viitorilor turiști ai stațiunii. În proiect mai sunt prevăzute 38 de bănci ornamentale, peste 100 de coșuri de gunoi, o siglă la intrarea în stațiunea turistică și sistem de supraveghere video pentru a crește siguranța oamenilor și a bunurilor aflate pe domeniul public. Nu în ultimul rând, se va investi în amenajarea spațiilor verzi din Parcul Central.

Nici Craterul din Betfia nu a fost omis din vedere. El face obiectul unui proiect de 4 mil. euro și este finanțat prin Programul Interreg V-A România – Ungaria. Acesta presupune amenajarea unui tunel de sticlă pentru cei care vor dori să vadă familiile de lilieci, o parcare mare, un foișor, o cameră tampon de intrare în zona Craterului și accesul până acolo.

Întrebat în ce măsură crede că toate aceste proiecte ar fi fost posibile daca Oradea s-ar fi unit cu Sânmartinul, primarul a avut un răspuns categoric: ,,Ar fi fost exclusă această variantă! AFIR-ul este destinat doar mediului rural. În momentul în care noi deveneam oraș nu mai puteam să accesăm fonduri de la această sursă de finanțare. Pe de altă parte POR-ul (nr. Programul Operațional Regional), de unde am obținut finanțare pentru Băile Felix și Băile 1 Mai, e destinal stațiunilor turistice/ balneo, nu orașelor și municipiilor. Așadar, toate aceste proiecte nu ar mai fi fost eligibile”. De asemenea, Cristian Laza a vorbit despre motivația care îl definește în primul său mandat. ,,Vreau ca aceste investiții să contribuie la dezvoltarea comunei Sânmartin. Sper ca peste doi ani toate satele comunei, împreună cu reședința, să fie total schimbate, în bine. Pentru locuitori, în primul rând, dar și pentru turiști. Asta am promis și pentru asta muncesc zilnic, împreună cu colegii mei”.

Larisa Patricia Herlaș