A opta activitate din cadrul proiectului județean ,,România: Tradiție și cultură” a avut loc la Școala Primară nr. 2 Copăcel joi, 10 mai, începând cu ora 9.00, sub egida „Suntem cetățeni europeni – 9 Mai”.

Gazdele evenimentului, în frunte cu directorul Școlii Gimnziale nr. 1 Chijic, prof. Maria Ungur, i-au așteptat pe reprezentanții celor zece școli partenere cu un moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 2 Bucuroaia care, îmbrăcați în port popular, au interpretat cântece patriotice.

Apoi, toți cei prezenți, în număr de aproximativ 60 (30 de cadre didactice și 30 de elevi), au vizionat o scurtă prezentare despre istoria Uniunii Europene. Tenacitatea celor mici a fost verificată, ulterior, pe baza unui concurs care a constat într-o serie de întrebări la care elevii au impresionat prin răspunsurile oferite. Însă, provocările au continuat pentru elevi deoarece cadrele didactice i-au supus unui test care le-a răsfățat acestora toate simțurile. Mai exact, proba numită ,,Tradiții culinare în Europa” a constat în degustarea unor preparate culinare specifice țărilor membre în Uniunea Europeană. Pe baza gustului, elevii au fost rugați să numească felul de mâncare pe care l-au savurat și țara în care își are originile preparatul respectiv.

Ultima activitate a zilei, „Unitate în diversitate”, s-a dovedit a fi preferata tuturor și a constat în realizarea în mod colectiv a unei suprafețe pictate cu palmele. Grupele de câte trei elevi s-au organizat astfel încât doi dintre aceștia și-au pictat cel de al treilea coleg pe mâini cu culorile steagului unei țări din UE. Prin amprentarea palmelor pe un panou, copiii au realizat un material reprezentativ pentru Ziua Europei, sărbătorită în 9 Mai.

Programul s-a încheiat cu intonarea colectivă a Imnului Uniunii Europene. Toți elevii participanți au fost recompensați pentru implicare cu diplome și dulciuri.

Proiect în parteneriat

Acest proiect a luat naștere la inițiativa Școlii Gimnaziale  „Szalárdi János ” Sălard. Școlile care s-au alăturat dezideratului de a valorifica potențialul creativ al copiilor prin prezentarea lucrărilor acestora sunt școlile gimnaziale din Chijic, Brusturi, Sârbi, Spinuş, Ciuhoi, Aștileu, Vârciorog, Derna, Țigăneștii de Criș și Burzuc.

Larisa Patricia Herlaș