Actor la Teatrul Regina Maria, Sebastian Lupu este absolvent al Academiei de Teatru şi Film – Facultatea Hyperion Bucureşti. A jucat în numeroase piese, ca membru al Trupei Iosif Vulcan, printre care ,,Audiția”, ,,Cabaretul Dada”, ,,Cafeneaua Pirandello” sau ,,Regele Cerb”. Însă, rolul pe care l-a așteptat de 15 ani l-a îmbrățișat începând din luna martie, când a avut loc premiera spectacolului ,,Variațiuni enigmatice”, unde Sebastian îl interpretează pe scriitorul Abel Znorko.

NewsBihor: Cum s-a născut pasiunea ta pentru teatru?

Sebastian Lupu: Întâmplător! Am mers la liceu cu gândul să mă fac preot. Fratele meu mai mare, care tocmai terminase liceul, a fost șeful unui cenaclu la liceul respectiv. Iar bibliotecara instituției școlare mi-a spus: ,,Dacă fratele tău a fost activ în acest domeniu, și tu trebuie să faci același lucru!”. Treptat, a început să îmi placă. Cam acestea au fost începuturile.

N.B: Îți amintești care a fost primul rol pe care l-ai jucat?

S.L: Fratele mijlociu în ,,Motanul Încălțat” la Teatrul Ion Creangă din București, regia lui Cornel Todea.

N.B: Dar în Oradea?

S.L: La Oradea am avut parte, pentru început, de câteva roluri mai mici, însă personajul Fedea, din spectacolul ,,Într-un parc… pe o bancă”, a fost, în 1998, primul rol important pe care l-am interpretat. Această piesă o jucăm și acum, după 20 de ani, cu același succes.

N.B: Și cel mai important rol?

S.L: Eu consider că cel mai important este personajul din ,,Variațiuni enigmatice”, Abel Znorko. E un rol de maturitate, pe care l-am așteptat de 15 ani. Acest rol mă costă de fiecare dată când îl joc. Îl joc cu mare dragoste, cu pasiune și respect.

N.B: Cum te-a cucerit personajul Abel Znorko?

S.L: M-a cucerit din prima clipă în care l-am văzut. Eu l-am întâlnit acum 15 ani, la Filarmonică. Era un spectacol cu circuit închis, la care am ajuns datorită invitației unui prieten din București. Actorii Alexandru Repan și Mircea Diaconu au fost protagoniștii. Mi-a plăcut foarte mult.

N.B: Cum este primit spectacolul ,,Variațiuni enigmatice” de către public?

S.L: E primit foarte bine! Este chiar o surpriză plăcută. Oamenii își exprimă admirația pentru spectacol. Încă nu am primit nici un feedback negativ. Toată lumea îl apreciază la valoarea lui și chiar cred că este unul dintre cele mai bune spectacole ale teatrului orădean din ultima perioadă.

N.B: În urmă cu 9 ani, ai pus bazele Teatrului Artemotion Oradea. Ce presupune acest concept?

S.L: Conceptul a pornit de la idea de a realiza spectacole de club. Când am plecat din București, am fost foarte impresionați de ideea de a juca piese în pub-uri și, de atunci, din 1997, am încercat să punem în scenă diferite spectacole în barurile locale. Ne-a luat vreo 12 ani până să convingem oamenii că se poate face și aici așa ceva. Dar, din 2009, ne bucurăm de mare succes. Chiar și primul spectacol, pe care l-am făcut acum 9 ani, ,,Gunoierul”, se joacă, și acum, cu casa închisă. În maxim două zile se vând toate biletele. Și, că tot veni vorba, am participat, cu piesa ,,Groparul”, la Festivalul de Monodramă de la Bacău, în aprilie.

N.B: Ești căsătorit cu Mirela Niță Lupu, care îți este nu doar parteneră de viață, ci și colegă pe scenă. Cum arată o familie de actori?

S.L: E foarte simplu: eu cu ea am învățat meseria aceasta. Noi suntem colegi din facultate, din anul I, atunci când profesoara noastră ne-a încurajat să lucrăm împreună. Fără să îmi doresc să folosesc un clișeu, recunosc că eu nici nu știu cum aș putea să fac această meserie fără ea. Însă, noi suntem soț și soție acasă. Pe scenă suntem parteneri de scenă. Dar, când ajungem acasă, teatrul rămâne la intrare.

N.B: Copiii vă moștenesc pasiunea și talentul?

S.L: Dacă ar fi să mă iau după sarcasm și după glumele pe care le fac amândoi, aș fi tentat să spun că da. Andreea (fiica lui Sebastian și a Mirelei), într-adevăr, se îndreaptă spre teatrologie, spre profesia de critic teatral. Deși este doar clasa a XII –a, este admisă, încă de anul trecut, la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj, secția Teatrologie. Acest lucru a fost posibil în urma unui concurs la care a participat, și la care a primit premiul I. În schimb, băiatul meu (Andrei), speculează alte zone.

N.B: Nu foarte multă lume știe că ești artist nu doar pe scenă, ci și în fața aparatului de fotografiat. Cum ți-ai descoperit valențele de model?

S.L: Nu e vorba despre valențe de model (râde). Îl încurajez pe fotograful Ovi D. Pop, care îmi este și prieten, în demersul lui de a-i învăța pe cursanți arta fotografică. Și o fac cu mare drag. Până la urmă, și asta face parte din meseria mea, deoarece îmi induc niște stări pentru ca fotografii să surprindă ceea ce își doresc.

N.B: Te numeri printre actorii care își împrumută vocea unor personaje de desene animate?

S.L: Da. În timp, ,,mi-am dăruit” vocea mai multor personaje. Au fost sute. Barney, din ,,Barney și Prietenii săi”, un simpatic personaj din ,,Simsala Grimm” sau tatăl lui Dexter sunt doar câteva exemple. Am 7 voci, și aleg una dintre ele. Este o joacă.

N.B: Recent te-ai implicat într-un proiect, ,,Toalete ca la carte”. Ce presupune această inițiativă?

S.L: Prietena mea, Oana Mudura, m-a rugat să particip la acest proiect în calitate de înotător, însă a trebuit să o refuz, deoarece în ziua respectivă am avut repetiții. Scopul este unul caritabil, anume construirea sau modernizarea unor grupuri sanitare în școlile rurale bihorene. În schimb, m-am arătat dornic să ajut într-un alt fel, dacă este posibil. Iar ea a venit cu propunerea de a fi ambasador. Am postat link-ul în care se pot face donații pe Facebook, iar oamenii au început să doneze într-un ritm care m-a năucit. Am înțeles că nu s-a mai întâmplat până acum ca cineva să adune atâția bani, în această formulă, într-un timp atât de scurt. Acest lucru, desigur, mă obligă la mai mult. Astfel, am mers personal în localitatea în care se va construi o toaletă din acești bani, să văd cum decurg lucrurile.

N.B: Ce sumă s-a strâns în contul tău de ambasador?

S.L: Peste 15.300 lei. Foarte mulți bani, în condițiile în care eu m-am gândit, inițial, că voi avea noroc dacă strâng 500 lei.

N.B: Ești cunoscut pe Facebook pentru faptul că obișnuiești să îți încânți prietenii virtuali cu bancuri. Care este preferatul tău?

S.L: E foarte greu să aleg unul singur. Pe Facebook le postez în funcție de starea pe care o am într-un moment sau altul. Acum, pentru cititorii tăi, îl voi alege pe acesta:

Un pictor vestit, aflat prin munţi, întâlnește o turmă de oi şi se adresează ciobanului:

– Bade, îmi dai voie să-ţi pictez oile?

– Eşti nebun, omule? Lasă-le aşa, albe cum sunt …

N.B: Dacă nu ai fi fost actor, cine era Sebastian Lupu azi?

S.L: Cred că preot. Și un preot foarte bun. Însă, în momentul în care am ales actoria, am lăsat de o parte preoția.

Larisa Patricia Herlaș