Rețelele de socializare s-au umplut, sâmbătă, de fotografiile realizate de cele peste 70 de persoane care au răspuns invitației Agenției de Management al Destinației (AMD) Bihor de a participa la evenimentul ,,Descoperă minunile primăverii”.

Toți participanții înscriși și-au dat întâlnire, în răcoroasa dimineață a zilei de sâmbătă, pe platoul din Centrul Civic, la ora 8:15, de unde au pornit împreună într-o excursie de o zi în județul Bihor. Organizatorii au asigurat buna desfășurare a evenimentului încă de vineri, când au fost verificate cele două trasee (cascada Oșelu – Boga și vf. Biserica Moțiului – Padiș), ambele practicabile. Deși sunt considerate trasee ușoare, excursioniștii au fost sfătuiți să poarte bocanci și îmbrăcăminte adecvată pentru valorile termice preconizate, adică 13-16 °C.

Prima oprire în cadrul excursiei s-a făcut la sediul Parcului Natural Apuseni, unde Cosmin Birău, ranger în cadrul PNA, le-a oferit celor prezenți informații despre parc. După aceea, participanții au făcut o scurtă pauză de cafea la Pensiunea Apuseni – Padiș, și au pornit cu forțe proaspete spre cascada Oșelu, unde s-au făcut zeci de fotografii. Pauza de prânz a fost binevenită după atâta plimbare, mai ales că aerul tare de munte le-a provocat o foame de lup drumeților. Masa au luat-o la restaurantul Cabana Brădet, situată pe platoul Padiș, de unde au pornit, cu mic cu mare, să ,,cucerească” și vf. Biserica Moțului (1.466m). Priveliștea oferită de traseul pe care l-au parcurs i-a făcut pe participanți să uite de efortul urcării, datorită miilor de brândușe care se întindeau la picioarele lor.

După încheierea excursiei, participanții au fost rugați să acorde un calificativ de la 1 la 5 pentru evenimentul la care au participat, iar aceștia s-au întrecut în a oferi punctaje maxime. ,,Dragii mei tineri frumoși, meritați 10 cu felicitări, nu 5! Ați fost minunați! Totul a decurs frumos, și recunosc bucuroasă că a fost o reușită! Aștept de zece ani să cunosc frumusețile Bihorului, munți, cascade, covoarele de brândușe care-ți mângâiau pasul, privirea, oameni dornici de a descoperi aceste minunății! Așa că felicitări și vă doresc sincer să reușiți în toate demersurile pe care le veți face, ca să putem să ne bucurăm cât mai des și cât mai mulți de aceste frumuseți binecuvântate de Dumnezeu!” sau ,,Aștept cu nerăbdare următoarele excursii cu AMD Bihor, alături de care m-am simțit excelent (…) în zona Boga-Padiș. Rămâne o zi memorabilă, descoperind frumusețile naturii într-o zi călduroasă de primăvară” sunt doar câteva dintre impresiile pe care le-au postat participanții pe pagina AMD.

,,Printre cele mai importante misiuni pe care le are AMD se numără și promovarea destinațiilor turistice din Bihor atât în rândul turiștilor, cât și al localnicilor. Având în vedere că în prezent nici o agenție nu organizează astfel de evenimente, ne-am propus să fim deschizători de drumuri, cu speranța ca agențiile de turism să-și includă în ofertele proprii și excursii de o zi în Bihor, pentru că există cerere în acest sens. Deoarece am primit foarte multe feedback-uri pozitive și solicitări de a repeta experiența, dorim să organizăm în viitor astfel de evenimente nu doar în Munții Bihor, ci și în Pădurea Craiului, respectiv Valea Ierului și Valea Barcăului”, a declarat Norbert Bántó, director AMD.

Larisa Patricia Herlaș