În perioada 28 aprilie – 1 mai, amatorii de senzații tari sunt așteptați zilnic, între orele 09:00 și 19:00, la Vadu Crișului, unde vor putea să se dea cu tiroliana deasupra cascadei și peste Criș, sau vor experimenta traseele Via Ferrata.

Tiroliana reprezintă activitatea caracterizată de trecerea suspendată prin alunecare pe cablu sau coardă, între două puncte fixe, prin aer. Deși tiroliana este considerată un sport extrem, organizatorii evenimentului ne asigură că nu este nevoie de antrenament sau cunoștințe speciale pentru practicarea ei, așa cum este cazul altor activități generatoare de adrenalină.

Cei mai curajoși pot opta pentru traseele Via Ferrata, care permit turiștilor mai puțin experimentați în alpinism să parcurgă rute expuse în pereți verticali și să ajungă pe vârfuri în siguranță, prin folosirea unui echipament special, dedicat acestui tip de activitate, fiind asigurați împotriva unei eventuale căderi.

Evenimentul este organizat de Aventura Bihor, o echipă de montaniarzi și alpiniști cu experiență de peste 20 de ani.

Larisa Patricia Herlaș