Agenția de Management al Destinației Bihor organizează sâmbătă, 21 aprilie, evenimentul ,,Descoperă minunile primăverii în Munții Bihor”, care se va desfășura sub forma unei excursii de o zi.

Orădenii, bihorenii, dar și turiștii din județul nostru vor putea petrece o zi încântătoare în arealul turistic Boga-Padiș din Munții Bihor. Organizatorii au anunțat că deplasarea se va face cu autocarul, plecarea din Oradea fiind planificată la ora 8:30, din parcarea din Centrul Civic (platou). La cerere, autocarul se va opri și în Băile Felix, respectiv Beiuș. În programul excursiei este inclus un traseu de maxim o oră, ușor și accesibil, până la o cascadă, (Oșelu sau Bulbuci), după care se va urca cu autocarul pe platoul Padiș. Aici veți avea posibilitatea să descoperiți o lume minunată, cu mii de brândușe, și să urcați pe vârful Biserica Moților (1.466 m), care oferă o panoramă unică. Excursioniștii vor putea lua masa de prânz la restaurantul de la Cabana Brădet, o locație situată in inima naturii, înconjurată de pădure sălbatică.

Taxa de participare costă 35 lei/persoană, dacă se plătește anticipat la sediul AMD Bihor (Str. Primăriei nr. 2, et. 1, ap. 6), sau 40 lei/persoană, dacă se achită la pornire, în dimineața zilei de 21 aprilie. Taxa include transportul dus-întors. Formularul de înscriere se găsește AICI.

Larisa Patricia Herlaș