Reprezentanții ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar) au făcut ultimele verificări privind gradul de îndeplinire a cerințelor legale necesare autorizării disciplinei sudură în sistem dual, la școala din Cadea.

Autoritatea a verificat, pe de o parte, actele necesare autorizării, dar și dotările atelierelor Liceului Industrial Nr. 1, unde vor fi instruiți primii elevi în sistem profesional dual. Școala din Cadea are pregătite, din toamna lui 2018, 42 de locuri în două clase cu profilul sudură, cu predare în limbile română și maghiară. „Noutatea absolută o reprezintă simulatorul de sudură pe care, din toamnă, vor învăța viitorii meseriași. Aparatul este de ultimă generație și reprezintă vârful tehnologic al momentului. Pe el pot fi dobândite cunoștințe generale de sudură dar și verificate tehnologii noi, ce urmează să fie brevetate”, anunță Simon Andrian, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Bihor.

Simulator în teste

În preziua vizitei delegației ARACIP, 30 de elevi ai claselor a 8-a din Diodig, Săcueni și Sălacea au testat, la propriu, noul simulator de sudură, unii copii cu rezultate remarcabile. Din perspectiva lor, opțiunea pentru sistemul dual de învătământ profesional de la Cadea este una reală. La nivelul județului Bihor, din toamna lui 2018 demarează, pe lângă cele două clase de sudură de la Cadea, alte două clase de dual: la Beiuș se va studia meseria operator mașini cu comandă numerică, iar la Ștei, mecanic auto/tinichigiu.