Scriitoarea britanică Nicola Wilson, cea care a dat viață textului ,,Noduri și plăci”, a răspuns pozitiv invitației lansate de Teatrul Regina Maria, aceea de a viziona spectacolul ,,F.A.D.” și de a participa la o discuție deschisă cu publicul orădean.

Alături de Wilson, prezentă pentru prima dată în România, la discuție a participat și regizorul Horia Suru, împreună cu actorii din distribuție. Întâlnirea a avut loc imediat după spectacolul din 11 aprilie și a fost un real succes. Spectatorii, în număr de aproximativ 100, au fost deosebit de activi la discuție, adresând întrebări atât autoarei, cât și actorilor. Atmosfera a fost una degajată, iar dialogul a avut o latură cordială și una informală.

Autoarea a vorbit despre teatru, despre felul în care aceasta i-a influențat ulterior cariera de dramaturg și motivațiile pentru care a scris textul „Noduri și plăci”. Și-a manifestat sentimentele de admirație pe care le nutrește pentru actori datorită prestației acestora, apreciind faptul că au descoperit valențe care pentru ea reprezintă o noutate. În calitate de interpret, a fost invitată Dana Sala, conf. univ. dr. la Facultatea de Litere din cadrul Universității din Oradea.

,,Acest gen de întâlnire face parte dintr-un program care a fost inițiat odată cu spectacolul <<Cheia>>, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, la premiera căruia a participat autorul textului, András Forgách, iar următorul eveniment de această natură a avut loc la premiera spectacolului <<Cabaretul Dada>>, în regia Ancăi Bradu, la care a fost invitat reputatul dramaturg român Matei Vișniec. Obiectivul nostru este să continuăm acest proiect care încurajează atât întâlnirea dintre dramaturgi, echipa de creație și actorii care fac parte din distribuție, cât și consolidarea relației dintre actori și spectatori, de aceea, acest eveniment a fost unul dintre multele care vor urma”, a declarat secretarul literar al Teatrului Regina Maria.

Înainte să se întoarcă acasă, Nicola Wilson s-a întâlnit, în cursul zilei de joi, cu reprezentanții presei, cărora le-a destăinuit că a fost profund impresionată de punerea în scenă, muzică, dans și coreografie. Mai mult decât atât, scriitoarea a spus că nu ar schimba nimic din ceea ce a văzut în reprezentație.

Piesa „F.A.D. (Noduri și plăci)” s-a jucat la Oradea, în premieră națională, în 11 martie. Mai multe despre spectacol puteți citi aici: https://agentianewsbihor.ro/2018/03/05/f-d-o-provocare-pentru-spectatori/

Larisa Patricia Herlaș