Echipajele de pompieri militari ale Stației Aleșd, Detașamentului Salonta, Gărzii Tinca, Secției de Pompieri Beiuș și Stației Ștei  au „intervenit” în localităţile Zece Hotare, Peștiș, Gălășeni, Tinca, Drăgănești și Ștei, unde au oferit celor greu încercaţi de soartă posibilitatea de a trăi cu adevărat bucuria Învierii Domnului.

Un număr de opt familii, trăind la limita subzistenţei, cu probleme de sănătate fie în cazul părinților, fie al copiilor, au primit din partea pompierilor militari sprijin financiar, alimente şi alte produse menite să le asigure o masă îmbelşugată de Paşte şi un trai decent pentru o perioadă de timp. Pompierii Stației Aleșd au răspuns, de asemenea, apelului lansat către comunitate pentru a-l ajuta pe micuțul Robert, care locuieşte în comuna Şuncuiuş. Părinții acestuia sunt bolnavi şi, asemenea celorlalți copii ajutați în cadrul acestei acțiuni, are nevoie de sprijin.

,,La fel ca mulţi alţi oameni de bine, salvatorii nu au uitat, nici de această dată, de cei a căror fericire de sărbători depinde de un gest profund uman al semenilor, mobilizându-se pentru a le aduce zâmbetul pe buze prin darurile şi sprijinul sufletesc oferite”, a declarat maior Camelia Roșca, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor.

Larisa Patricia Herlaș