Păstrată de sute de ani în comunităţile maghiare din Bihor, tradiţia „stropitului” fetelor a fost prezentată duminică, orădenilor aflați la Târgul de Paște din Piața Unirii. Spectacolul oferit de trupa de dans tradițional din Borș și elevii Școlii „Gáspár András” din Biharia în Pasajul Vulturul Negru a beneficiat de susținerea Consiliului Județean Bihor.

Tradiţia spune că de Paște, fetele trebuie udate cu apa de izvor neîncepută ca să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Deşi duminică, la prânz, în Oradea erau puțin peste 8 grade Celsius, mai mulți tineri din Biharia şi Borş au prezentat, în Pasajul Vulturul Negru, obiceiul udatului, numit în Transilvania „locsolas”. Elevii şcolii Gáspár András din Biharia, tinerii din cadrul ansamblului Galagonya din Borş şi Baranyi Tünde au prezentat dansuri şi cântece tradiționale, dar şi cum se desfășoară „udatul” fetelor, în Bihor. „Pentru al doilea an consecutiv prezentăm acest obicei în cadrul Târgului. Din păcate, astăzi vremea nu ține cu noi; avem şi ploaie de aceea am ales să prezentăm spectacolul în Pasajul Vulturul Negru. Ne dorim ca el să devină o tradiție a Târgului de Paște de la Oradea. Să aveți Sărbători liniștite alături de cei dragi și La Mulți Ani celor ce astăzi sărbătoresc Floriile!”, a spus Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor.

Spectacolul prezentat la Târgul de Paște se înscrie în programul manifestărilor organizate de Consiliul Județean, prin Agenția de Management al Destinației Bihor, şi APTOR.

NewsBihor