Mihaela Tatu, cunoscută ca moderator la ,,De 3x femeie”, a adunat peste 22 de ani ca realizator și prezentator de emisiuni radio și televiziune. Este trainer certificat ANC în Tehnica și Arta livrarii discursului, dar și speaker motivațional și moderator permanent la Business Days. Mai mult decât atât, iubește diminețile cu soare pe marginea Crișului, călătoriile și… caii.

NewsBihor: Lumea încă vă asociază cu emisiunea ,,De 3x femeie”. Ce a însemnat acest proiect de televiziune pentru dvs. și pentru public?

Mihaela Tatu: ,,De 3xFemeie” a fost un brand atât de bine construit și potrivit cu ceea ce eram eu (și cu ceea ce sunt), încât asocierea nu poate decât să mă onoreze. Este adevărat că am muncit vreo 5 ani, și încă mă mai străduiesc, să includ brandul ,,De 3xFemeie” în Mihaela Tatu, și nu invers. Cel mai bine este să lăsăm timpul să le așeze pe toate. În acea vreme, în care erau 3 televiziuni comerciale puternice pe piață, ProTv, Acasă și Antena1, emisiunea ,,De 3xFemeie” (care a fost driver de canal la Acasă timp de 6 ani din 7) a fost pe cât de așteptată, potrivită și îndrăzneață, pe atât de controversată. Atât emisiunea, cât și eu. Cineva venit de nicăieri (pentru că așa au construit povestea) venea să deschidă cutia Pandorei. A fost prima emisiune care scotea la suprafață problemele reale cu care se confrunta femeia româncă în acea perioadă. Cu multe dintre ele se mai confruntă și azi. Datorită invitaților pe care i-am avut și temelor abordate, telespectatoarele au invățat multe. Iar pe mine m-au format și au generat femeia care am devenit în timp.

NB: Ce fel de femeie sunteți dvs. azi?

M.T: Nu știu. Sunt femeie! Se zice că până la 50 de ani ești atentă la cum te raportezi la ,,lume”, cum ești percepută și văzută, renunțând la tine însăți de multe ori. Adică măștile tale se raporteaza la măștile celorlalți. Nu rezolvi mare lucru la capitolul ,,cunoaștere de sine”. Și asta vine din lipsa de încredere în propria persoană, din prea puțină stimă de sine. După 50 de ani lucrurile mărunte nu mai contează. Nici chiar părerea celor din jur pe care, fie vorba între noi, oricum nu poți să îi mulțumești. Ești concentrată pe bucuria sufletului tău, pe lucruri pe care nu ai avut timp să le faci până acum. Pe evoluția minții și a spiritului. Nu știu cum e la alții, însă la mine cam așa stau lucrurile. Prețuiesc timpul, pentru că este cea mai puternică monedă de schimb. Prețuiesc viața, pentru că este cel mai de preț dar pe care l-am primit. Prețuiesc această forță uriașă în care am venit pe lume. Feminitatea. Ma prețuiesc pe mine, entitate creată dupa chipul și asemanarea Lui. Și toate aceste lucruri trăite în credință totală și necondiționată în Dumnezeu.

NB: Ce încercați să oferiți oamenilor ca trainer în Tehnica și Arta livrarii discursului?

M.T: Aaaah…îmi doresc să le reamintesc frumusețea limbii române și importanța vorbirii, a transmiterii corecte și cu valoare a informațiilor, în procesul de comunicare. Pentru că vorbirea a dus la dezvoltarea capacităților de gândire și nu invers. Pentru că indiferent de dezvoltarea tehnologiei, vorbirea va rămâne cel mai important mijloc de comunicare. Îmi doresc să-i fac, mai ales pe tineri, să înțeleagă că vorbim nu doar ca să spunem ceea ce dorim, însă și transmitem informația, care să genereze acțiune.
Îmi doresc să le povestesc despre felul în care se gestionează emoțiile, ca la nevoie să fie capabili să-și susțină punctul de vedere în public, fără ,,traume” emoționale. Îmi doresc să-i fac să înțeleagă faptul că vorbirea este o curgere armonioasă care aduce valoare celui care rostește. Platon spunea că ,,retorica este arta de a atinge sufletul omului printr-un discurs”. Asta îmi doresc. Și nu încerc. Chiar asta fac.

NB: Pentru ce personaje de desene animate v-ați ,,împrumutat” vocea?

M.T: A fost una dintre dorințele mele bifate în această existență. La BTI am avut mai multe personaje în seriale de desene animate, însă cel mai important personaj căruia i-am împrumutat vocea a fost Matilda, din filmul Angry Birds.

NB: Ce ați avut de învățat ca membru Toastmasters la Oradea și Iași?

M.T: Eu sunt un bun vorbitor în public. Însă și un mult vorbitor. Toastmasters m-a ajutat să-mi structurez ideile și discursul, într-un timp dat. La Iași m-am înscris pentru că am avut cursuri acolo o perioadă și mi-am susținut lecțiile. Însă Oradea Toastmasters este clubul meu. Iar beneficiul este reciproc. Toată lumea are de învățat.

NB: Ce faceți în timpul liber?

M.T: Timp liber?! Să definim ce înseamnă timp liber (râde). Impresia mea este că am tot timpul liber din lume, pentru că fac lucruri care îmi plac. Și, în egală măsură, nu am nici un strop de timp liber când trebuie să fac lucruri pe care nu le agreez. Totul este relativ. Apoi, sunt adepta odihnei active. De exemplu, dupa 2-3 săptămâni de cursuri intensive și evenimente, simt nevoia să tac. Și tac vreo 2 zile. Timp în care merg la Felix și stau mult în apă, sau merg în drumeții pe munte și fac exerciții de respirație, sau pur și simplu ies din casă doar cât să-l scot pe Gore, câinele meu, și stau și citesc sau mă uit la filme. Sunt o cinefilă pasionată. Îmi place să văd filme la cinema. Sunt importante calitatea imaginii și a sunetului, efectele sonore și montajul. Când sunt în București merg la concerte la sala Radio sau la Ateneu, ori la spectacole de teatru. Lucru pe care îl fac și în Oradea. Avem un colectiv de actori foarte talentați. Îmi place să călătoresc. Mult. Este marea mea pasiune. Apoi, am prietene cu care mai ies. Și marea mea bucurie este să fac voluntariat pentru elevi și studenți.

NB: Care sunt cărțile dvs. de suflet?

M.T: Nu am cărți de suflet. Consider că fiecare etapă a vieții a avut cărțile ei. Am fost îndrăgostită de Winetou, însă și de Ulise. Am suferit alături de Katherin din ,,La rascruce de vanturi”, însă m-am bucurat și de iubirea dintre Elisabeth și Darci din ,,Mândrie și prejudecată”. Nu mai vorbesc despre cărțile scriitorilor sud – americani. Acum îmi e foarte dragă Isabel Allende și cărțile ei. Apoi, Umberto Eco, Peter Mayle și George RR Martin. Și mulți mulți alții. Și asta ar fi beletristica. Însă, am ,,mâncat” cărțile lui Tony Robbins, Daniel Goleman și Dale Carnegie. Cărțile de dezvoltare personală și spirituală. Important este să citești. Să nu renunți la lectură și la povești. Pentru că viața însăși e o poveste.

NB: Care este filmul la care plângeți de fiecare dată?

M.T: Auăleeeu…nu-mi place întrebarea aceasta (râde). Plâng la filmele care au ca subiect viața animalelor. Și mai plâng de emoție la filmele cu eroi. Fie ei sportivi, oameni de știință sau războinici. Am văzut ,,Ultimul Samurai” de zeci de ori, și nu exagerez. Și acum mă emoționează scena în care Tom Cruise îngenunchează în fața împăratului și-i dăruiește sabia ultimului samurai. Mă topesc. Onoare, demnitate, loialitate, valori… Iar la ,,Hachiko” m-am uscat. Nu vreau să-l mai vad. Sufăr profund. Și nu reușesc să mă detașez. Mai ales când știu că povestea este adevărată. Iar, poate tocmai pentru că am și eu un câine, știu de ce sunt capabili.

NB: Cum ați descoperit Bihorul?

M.T: Un strop de Bihor știam de multă vreme, drumețind prin Apuseni. Apoi, după operația de la genunchi, pe care am avut-o în urmă cu 12 ani, am venit la Felix câțiva ani buni la rând pentru recuperare. Atunci am vizitat și Oradea. La început am crezut că Felixul este un cartier al Oradei.
Și totul a culminat cu proiectul pe care l-am avut în urmă cu 5 ani. Am venit să pun voce pe desene animate, și am rămas. Anul acesta împlinesc 5 ani de când m-am mutat în Oradea. Și m-am simțit din prima foarte ,,acasă”. Acum am și buletin de Oradea. Însă Bihorul îl descopăr clipă de clipă. Este un județ absolut minunat și ofertant. Eu sunt o mare îndrăgostită de Apuseni.

NB: Ce v-a cucerit la acest județ?

M.T: Apusenii cu blândețea lor, Crișul în lumina aurie a apusului de soare, clima prietenoasa, Felixul, care este foarte important pentru sănătatea mea, umorul, disponibilitatea și generozitatea bihorenilor, îngăduința și toleranța dintre etnii, religii, rituri, culte, arhitectură, asemănarea subtilă dintre Oradea și Brașov, energia locului, deschiderea către dezvoltare, plăcinta cu cartofi și gulașul, tanti Irina și nenea Ecsy, care ne-au ,,adoptat” pe Gore și pe mine, bucuria lui Gore când aleargă noaptea pe străduțele din cartierul meu, straduțe pe care miroase a lemn ars și coji de mere coapte…. Și lista ar putea continua. Cert este că mă simt bine și liniștită aici.

NB: Cum vă descurcați cu graiul ardelenesc?

M.T: Dar eu sunt ardeleanca. Sunt din Brașov. Bunicii mei au fost din Mureș, din Zaul de Câmpie. Așa că nu îmi este străin. Totuși, nu mă așteptam să întâlnesc beiușenii, care să vorbească atât de repede! Mă străduiesc, totuși, să nu empatizez și să mă trezesc vorbind în regionalism la cursuri.

NB: De ce vă este frică?

M.T: Acum, de nimic. Adică nu. Îmi este frică și silă de gândaci. În rest, facă-se voia Lui! Simplu.

NB: Care a fost cea mai memorabilă călătorie spre care ați pășit până acum?

M.T: Experiența vieții mele de până acum, experiență memorabilă, a fost Camino de Santiago de Compostela. 826 de km făcuți pe jos în 6 săptămâni, pe Drumul Sfântului Iacob. Am traversat nordul Spaniei, de la est la vest, într-o călătorie de conștientizare, ce are o poveste de o mie și ceva de ani. Acestui subiect, dacă te va interesa pe tine sau pe cititorii tăi, îi vom acorda un timp și spațiu separat. Este prea complex și profund pentru a-l descrie succint. Și a fost mult prea important pentru mine. A fost ,,clipa” de trezire, de cotitură, de început al restului vieții mele. Și da, a fost momentul cel mai important al vieții mele. Acesta și nu venirea pe lume a Ioanei, fiica mea. Acela a fost un miracol. Însă, sunt femeie. Și este în firea lucrurilor să aduc pe lume copii. Camino, însă, a fost o alegere. A fost momentul de sinceritate, curaj, recunoaștere, conștientizare, dorință de alchimizare și de actiune, de ,,schimbat macazul”. Nimic nu a mai fost la fel dupa ce m-am întors. Și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru TOT.

NB: Cine este prietenul dvs. de nădejde?

M.T: Fiica mea. Daca nu mi-ar fi fost fiică, mi-aș fi dorit să o cunosc și să-mi fie prietenă. Este o ființă de nădejde pe care te poți baza, onestă și verticală. Însă, sunt înconjurată de oameni minunați. Cel puțin aici, în Oradea, am o mulțime de ființe dragi care îmi sunt aproape. Iar altruismul este o caracteristică a bihorenilor. Totuși, prietena mea de suflet este în București. Ne știm de 18 ani, de când am început lucrul la ProTv.

NB: Ce planuri de viitor aveți?

M.T: Habar nu am. Învăț în fiecare zi câte ceva nou. Aplic ceea ce am învățat și dăruiesc mai departe. Îmi doresc să trezesc în mai tânăra generație iubirea și respectul față de cuvânt și comunicare. Apoi, nu prea îmi place să vorbesc despre proiectele și planurile mele până nu prind contur. Nu știu daca e superstiție. Însă îmi doresc să materializez un proiect și apoi să vorbesc despre el.

NB: Cum ați descrie, într-un singur cuvânt, fericirea?

M.T: Împlinire. Are înțelepciune, iubire, fundație și durează.

Larisa Patricia Herlaș