În week-end, spectacolele programate în cadrul festivalului s-au jucat cu casa închisă. Diversitatea a fost însă cuvântul cheie și pe lângă teatru, publicul a avut acces la întâlnirea academiilor, premiera workshop-ului de creaţie, dar şi un concert.

Săptămâna 20-25 martie a programat la Oradea, a VI-a ediție a Festivalului „Poimâine”, un eveniment cultural organizat de Teatrul Szigligeti. Cele mai importante trupe din Transilvania și Ungaria au evoluat în fața celor 2500 de spectatori. „A patra zi a Festivalului „Poimâine” (HolnapUtán) a început cu dramaturgii debutanţi. Boros Kinga, redactor al revistei „Színház” şi profesoară la Universitatea de Arte Târgu Mureş i-a întrebat pe invitaţii Sényi Fanni şi Lovassy Cseh Tamás despre procesele de creaţie, ierarhii, dar şi diferitele aspecte ale activităţii unui dramaturg”, a precizat Biró Árpád Levente, impresar artistic. Vineri, 23 martie, programul festivalului a continuat cu două spectacole: teatrul Vörösmarty a prezentat „Leonce şi Lena” și teatrul Tamási Áron a adus comedia „Gâlcevile din Chioggia” de Goldoni. Publicul a aplaudat în picioare reprezentația artiștilor. „Inocenţa anilor 1960-1980 se regăseşte în acest text scris cu mai multe sute de ani în urmă. Iubirea de viaţă care-i caracterizează pe aceşti oameni vine în contradicţie cu sistemul de valori al zilelor noastre, iar pe mine m-a interesat foarte mult speranţa şi inima”, a spus regizorul Sardar Tagirovsky.

Studenții de pe blog

A cincea zi a festivalului a fost dedicată artiştilor debutanţi. Regizorii Horváth Anna, Székely Kriszta, Tasnádi-Sáhy Péter, Botos Bálint, Györfi Csaba şi Sardar Tagirovsky au vorbit despre greutăţile întâmpinate la început de carieră, dar şi despre modul de lucru. Tot sâmbătă a avut loc şi premiera spectacolului realizat în urma workshop-ului de creaţie. Pe durata evenimentelor, oaspeţii orădenilor au fost 16 studenţi la teatru din toată Transilvania. O parte dintre ei au scris pe blog-ul festivalului (articolele semnate de Sebesi István, Becsey-Imreh Noémi şi Brassai Eszter sunt publicate pe szigligeti.wordpress.com). Un alt grup a lucrat împreună cu Abai Szabó Tamás şi Bélai Marcel, doi studenți participanți la concursul de regie „dráMÁzat”, la o adaptare după „Visul unei nopţi de vară”. Seria adaptărilor după Shakespeare a fost însă deschisă de studenţii în anul III ai Facultății de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca, urmați de tinerii de la Academia de Teatru şi Film de la Budapesta. „Cred că această prospeţime şi creativitate care există la academie se poate transfera foarte uşor şi la alte teatre”, a spus regizorul Vidnyánszky Attila jr. Momentul care a marcat finalul evenimentului a fost concertul celor de la Columbo’s Wife. La cele 26 de evenimente programate în cadrul festivalului au participat aproximativ 300 de invitaţi din două ţări, dintre care peste 70 au fost studenţi.

Mădălina Venter