Spectacolul ,,Audiția”, care a avut loc luni seara, a fost ,,întârziat” de un moment neașteptat și deosebit de emoționant: o cerere în căsătorie!

La stingerea luminilor, când toată lumea aștepta în scaune începerea piesei de teatru, una dintre actrițele care fac parte din distribuție a urcat pe scenă anunțând, conform ,,regiei” pusă la cale de tânărul îndrăgostit, că ocupanta unui anumit loc în sală este câștigătoare a unui concurs fictiv. Respectiva a urcat pe scenă pentru a-și ridica premiul, moment în care partenerul ei și-a făcut apariția cu un buchet imens de lalele și cu inelul de logodnă. Sub privirile emoționate ale publicului, curajosul a făcut o declarație de dragoste, răsplătită cu cel mai important ,,Da”.

Publicul nu va uita, cu siguranță, acest spectacol, și nu doar datorită cererii în căsătorie la care au asistat, ci și pentru că piesa ,,Audiția” a stârnit hohote de râs pe toată perioada reprezentației. Subiectul vizează șase femei, care se lasă seduse de mirajul unei vieţi mai bune în străinătate şi participă la un casting susţinut de o prestigioasă firmă japoneză, ce promite slujbe atractive în domeniul showbiz-ului. Sunt invitate toate femeile talentate, înzestrate cu aptitudini artistice, mai ales pentru dans şi interpretare vocală. Ceea ce nu precizează anunțul din ziar este faptul că sunt eligibile doar femeile tinere şi fără niciun fel de obligaţie. Prin urmare, încercarea celor şase de a evada, de a lăsa în urmă sărăcia şi nefericirea conjugală la care au fost condamnate se dovedeşte a fi zadarnică. Cu atât mai mult cu cât o parte dintre ele nici măcar nu înţeleg ce presupune domeniul în care vor lucra.

Din distribuție au făcut parte Ioana Dragoș Gajdo, Gabriela Codrea, Georgia Căprărin, Denisa Vlad, Lucia Rogoz, Anda Tămășanu, Andrei Sabău, George Dometi, Ciprian Vultur, Alexandru Rusu și Sebastian Lupu. Regia artistică a fost asigurată de Mircea Cornișteanu, scenografia de Clara Labancz, iar traducerea de Ludmila Szekely Anton. ,,Audiția”, de Alexandr Galin, a avut premiera în ianuarie 2016, și de atunci se joacă cu sala plină. Reprezentația din 19 martie a fost ,,un cadou de mărțișor”, întrucât biletele au putut fi achiziționate la un preț special de către domnii care au dorit să ofere în dar femeilor din viața acestora o seară minunată la teatru, beneficiind de oferta 1 + 1 gratis.

Larisa Patricia Herlaș