Nume importante din viața culturală și artistică bihoreană și-au unit forțele, în prima zi a săptămânii, pentru a susține, cu propriile lucrări, expoziția ,,O lume pentru viață”, găzduită de Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai” Bihor. Manifestarea face parte dintr-un lung șir de activități pus la cale de Centrul de Consiliere și Informare pentru Femei cu Sarcina Nedorită – PULS din Oradea, care sprijină activitățile pro-life și pro-familie.

Expoziția a fost organizată cu ocazia evenimentului ,,Săptămâna pentru viață”, aflat la cea de-a cincea ediție, făcând parte din proiectul național Luna pentru viață 2018. Pe parcursul întregii săptămâni, publicul va putea să se bucure de lucrările realizate de artiști plastici profesioniști, dar și de către elevi și preșcolari din școlile și grădinițele bihorene. Pălărierul Dorina Morna, Camelia Luncan, Delia Popescu, Lorena Bucur, Anita Tanc Capota, Marta Mociar, Emilia Herede, Anthony Flagiello, Alice Condurache, Lenuța Rus, Geta Avram, Ramona Moisa, Marcela Iuhas, Larisa Ardelean, Anda Dogar, Cristina Mălan sau Emma Domuța sunt numai câteva dintre nume. O parte dintre lucrări aparțin copiilor de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, Grădinița Creștină „Emanuel”, Liceul Teologic Penticostal „Betel”, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, Școala Gimnazială „Aurel Pop” Oșorhei, Școala Gimnazială „Alexandru Roman” Aușeu, Liceul Teoretic „Gabriel Țepelea” Borod, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd, Școala Gimnazială „Szalardi Janos” din Sălard, Școala Gimnazială Nr. 1 Mădăras, Școala Gimnazială „Lucreția Suciu” Oradea, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” și Facultatea de Arte Vizuale a Universității din Oradea.

,,Manifestările au ca generic ,,O lume pentru viață” tocmai pentru a evidenția faptul că sprijinul oferit femeilor aflate în criza de sarcină trebuie inclus și pentru copiii nenăscuți. Tema este unirea și sprijinul pentru viață, o datorie de onoare pentru o societate care vrea să se dezvolte”, a declarat pentru NewsBihor Ioana Blaga, în calitate de organizator. ,,Este o expoziție la care particip cu mare drag deoarece, în acest fel am șansa să demonstrez că feminitatea nu moare. Ea trebuie să trăiască prin noi și prin ceea ce facem cu mâinile noastre de mame, de fiice, de bunice. Accesoriile pe care le realizez reprezintă mijlocul prin care îmi exprim dragostea față de femei, de tinere doamne ajunse la maturitate. Prin ceea ce fac renasc și consider că dau viață unui lucru minunat, care va fi purtat de o persoană minunată”, a spus și pălărierul Dorina Morna, unul dintre expozanți.

O săptămână plină

Lucrările sunt expuse pe toată perioada „Săptămânii pentru viață”, adică în intervalul 19 – 24 martie, și pot fi admirate în holul de la parterul bibliotecii, între orele 9.00 – 19.00. Intrarea este liberă. Bihorenii sunt așteptați și miercuri, între orele 10 – 18, la Librăria Scriptum, unde va avea loc un Maraton de lectură. De asemenea, vineri, de la ora 17, în sala Amfiteatru a Bibliotecii Județene va avea loc Conferința ,,Creșterea copiilor în era digitală”, susținută de conf. univ. dr. Sebastian Văduva, director al Facultății de Management și IT Griffiths, Universitatea Emanuel din Oradea. „Săptămâna pentru viață” se încheie cu ,,Marșul pentru viață”, organizat sâmbătă, în Piața Unirii din Oradea.

Larisa Patricia Herlaș