Europass este cunoscut în toată Europa ca și formatul standard de CV, dar acum va deveni și un spațiu online al cetățenilor care doresc să își promoveze competențele și calificările la nivel european, dar și să găsească noi oportunități de muncă, formare sau educație.

Finalizată în urma procedurii de negociere cu Consiliul UE și Comisia Europeană, noua platformă Europass vine în sprijinul forței de muncă în Europa, făcând atât abilitățile cât și calificările oamenilor mai ușor de înțeles pentru toți cei implicați – studenți, angajatori, șomeri sau educatori. ,,În calitate de deputat în Parlamentul European am votat joi, 15 Martie, în cadrul plenului reunit la Strasbourg, noul instrument Europass. Am contribuit și am susţinut această inițiativă europeană pentru că sprijină direct cetățenii europeni în a se dezvolta personal și profesional, și în a-și atinge potențialul”, a declarat europarlamentarul bihorean Emilian Pavel.

Europass, o platformă pentru toată lumea

Din anul 2005 și până în prezent pagina de internet Europass a fost accesată de peste 126 de milioane de ori și peste 60 de milioane de CV-uri au fost create online, făcând din acest instrument una dintre cele mai de succes și mai cunoscute inițiative ale UE. De acum, Europass va oferi persoanelor o gamă mai largă de servicii, cum ar fi un instrument îmbunătățit pentru crearea CV-urilor și a profilurilor de competențe într-un mod ușor de utilizat, instrumente gratuite de autoevaluare, informații specifice privind oportunități de învățare din întreaga Europă, precum și informații și asistență pentru a-i ajuta pe cetățeni să obțină recunoașterea calificărilor lor. Europass va oferi și legături cu alte servicii și instrumente ale UE care vizează piața muncii și sistemele de educație și formare, cum ar fi portalul EURES privind mobilitatea pentru ocuparea forței de muncă. ,,Alături de colegii din Parlamentul European, m-am asigurat că acest instrument va fi accesibil tuturor potențialilor utilizatori, începând de la cei cu un nivel scăzut de educație, persoanele cu handicap, persoanele în vârstă, până la persoanele cu studii superioare și cu un grad ridicat de alfabetizare digitală. Mai mult, ne-am luptat și pentru asigurarea unei mai bune protecții a datelor cu caracter personal care vor fi stocate pe platformă. Acestă platformă va continua să evolueze de-a lungul timpului în conformitate cu nevoile utilizatorilor”, a mai spus bihoreanul de la Bruxelles.

Noul instrument Europass urmează să fie aprobat de Consiliul UE, iar decizia finală va deveni aplicabilă în 20 de zile de la publicarea ei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. ,,Cred cu tărie faptul că, prin acest nou cadru Europass, vom putea ajuta persoanele aflate în diverse forme de educație, pe cei în căutarea unui loc de muncă, pe angajatori și pe alte persoane implicate pe piața muncii, contribuind astfel la scăderea ratei șomajului”, a concluzionat Pavel, europarlamentarul anului 2017 la categoria ,,Ocuparea forței de muncă”.

Larisa Patricia Herlaș