Ansamblul Artistic Profesionist Crișana, din cadrul Teatrului Regina Maria, organizează două concerte extraordinare ,,Tezaur folcloric”, în parteneriat cu Televiziunea Română și Consiliul Județean Bihor. Evenimentele vor avea loc miercuri, 28 martie, în Sala Mare a Teatrului.

În cadrul unei conferințe de presă organizată joi, în foaierul Teatrului, Leontin Ciucur, directorul Ansamblului Artistic Profesionist Crișana, și Daniel Vulcu, managerul Teatrului Regina Maria, au anunțat că, anul acesta, vor fi susținute două concerte extraordinare ,,Tezaur folcloric”. Primul dintre acestea va începe la ora 17:00 și va cuprinde momente interpretate de artiști din Crișana și alte regiuni, cum ar fi Oana Bozga, Stana Stepănescu, Ciprian Pop, Otilia Haragoș Seghedi, Cornelia Covaciu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Sebastian Stan, Ovidiu Homorodean, Mirela Mănescu Felea, Grupul Florica Ungur, Leontin Ciucur, Stângaciu și Stângaciu jr., Cornel Borza și Sava Negrean Brudașcu. De la ora 20:00, spectatorii pot să asiste la cel de-al doilea concert, susținut de Felicia Costin, Luminița Tomuța, Petrică Mureșan, Bogdan Cioranu, Mihaela Grec, Marius Brutaru, Petrică Popa, Constantin Bahrin, Alexandru Pugna, Cornel Borza, Taraf viori cu goarnă, Leontin Ciucur și Ionuț Fulea. De asemenea, va fi pus în scenă un moment artistic In memoriam Florica Duma. Fiecare concert va dura aproximativ 2 ore și jumătate, iar spectatorii sunt rugați de către organizatori să fie prezenți în sală cu 15 minute înainte de începerea evenimentului, care va fi moderat de Gheorghiță Nicolae.

În ambele concerte vor evolua și dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist Crișana, cu dansuri din Bihor și alte regiuni ale țării, iar acompaniamentul va fi asigurat de orchestra ansamblului, dirijată de Adrian și Sorin Miescu. Evenimentele vor fi difuzate la TVR1 în patru ediții ale emisiunii ,,Tezaur Folcloric”. Una dintre acestea va fi dedicată Centenarului Marii Uniri, una va fi difuzată de Paște și alte două vor fi oferite publicului sub forma ,,Ansamblul Crișana și invitații lor”. ,,Emisiunea care se va realiza în urma spectacolului care va fi dedicat Centenarului va fi deosebită deoarece va include imagini din Bihor, se vor lua interviuri cu oameni din județ, iar cântecele selectate au tematică istorică”, a declarat Leontin Ciucur.

Prețul unui bilet este de 50 lei în lojile centrale, 40 lei în lojile laterale, 30 lei în sală și 20 lei la balcon. Spectatorii care doresc să se bucure de ambele reprezentații vor beneficia de o reducere. Astfel, în lojile centrale, două bilete (câte unul pentru fiecare spectacol) vor costa 80 lei în loc de 100, în lojile laterale 65 lei în loc de 80, în sală 50 lei în loc de 60, iar la balcon cele două bilete vor fi 30 lei în loc de 40. Biletele sunt puse în vânzare începând de joi, la Agenţia de Bilete a teatrului sau online pe www.biletmaster.ro.

Lipsa aprobării bugetului încurcă cultura

Având în vedere că bugetul Consiliului Județean nu a fost aprobat încă, organizatorii au fost nevoiți să se încadreze într-un buget limitat, de 100 mii lei. Salvarea a venit din partea sponsorilor, anume Grand Hotel Astoria, Centru de înfrumusețare Royal, Hairdresser Thia, Lancetti Transport și Discover Bihor, din cadrul Agenția de Management a Destinației Bihor, care va contribui financiar cu 8.000 lei. O parte din suma totală, mai exact 30 mii lei, vor merge către Televiziunea Națională, care se va deplasa cu 53 de angajați în Oradea. Chiar dacă suma i se pare destul de mare lui Daniel Vulcu, acesta a declarat: ,,Trebuie să remarc faptul că se fac emisiuni frumoase, și nu numai la ,,Tezaur Folcloric”. Am trecut prin experianța programului UNITER, am văzut cât de frumos și de profesionist a fost gândit totul”, a recunoscut Vulcu. ,,Inițiativele de acest gen nu fac decât să promoveze imaginea orașului, a județului și, nu în ultimul rând, al instituției. Ca atare, merită făcute eforturi, dacă banii sunt cheltuiți cu chibzuință”, a concluzionat managerul Teatrului Regina Maria.

Larisa Patricia Herlaș