A șasea ediție a Festivalului „HolnapUtán” („Poimâine”), organizat de Teatrul Szigligeti, va fi deschisă de un spectacol de teatru-dans al Ansamblului Nagyvárad, „Pasărea nimănui”.

Pasărea nimănui”, în regia lui Tünde Tóth, adaptată după romanul exotic de Anna Szabó T., se va juca în 20 martie, de la ora 17, în Sala Mare. În aceeași zi, de la ora 20, gazda festivalului, Trupa Szigligeti, va prezenta spectacolul ,,Bară şi autogol”, câştigător al concursului de dramaturgie ,,dráMÁzat”, în regia lui Péter Tasnádi-Sáhy. Organizatorii au anunțat că ambele spectacole vor beneficia de supratitrare în limba română.

Următorul spectacol de teatru-dans este programat pentru 21 martie, de la ora 17, când Universitatea de Arte Târgu Mureş prezintă o adaptare după nuvela de Bruno Schulz, „August”, regizat de Zoltán Balázs, directorul artistic al Teatrului Maladype de la Budapesta. În continuarea serii, de la ora 21, Ansamblul Duna prezintă spectacolul de teatru-mişcare „Acasă”. Cele două spectacole vor fi jucate în Sala Mare a Teatrului de Stat, în format studio.

Teatrul Arcadia găzduieşte spectacolul „Deşteptarea primăverii”, prezentat de Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely de la Timişoara, în 22 martie, de la ora 19. „În adaptarea noastră, în loc să încercăm să respectăm structura şi regulile teatrale, am ales să punem accent pe problemele actuale, respectiv pe formele non-teatrale, expresiile cele mai instinctive, tocmai cu acea rapsodie eclectică cu care şi Wedekind şi-a creat opera” – se arată în descrierea spectacolului. Se asigură traducere simultană în limba română.

În a patra zi de festival, Teatrul Tamási Áron de la Sfântu Gheorghe urcă pe scena orădeană cu comedia „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni. Povestea locuitorilor impetuoşi ai unui sat pescăresc a fost transpusă în lumea şlagărelor italiene ale anilor 70 de regizorul Sardar Tagirovsky. Și acest spectacol este supratitrat în limba română. În ultima zi a festivalului, adică 25 martie, publicul va putea urmări, de la ora 19, spectacolul „Nora – Crăciun la Familia Helmer”. Adaptarea după Ibsen a uneia dintre cele mai apreciate trupe de teatru din Ungaria vorbeşte despre sistemul complicat de relaţii dintre femei, bărbaţi, adulţi, copii, putere, bani şi făţărnicie. Distribuția este asigurată de mari actori precum Eszter Ónodi, Ernő Fekete, Tamás Keresztes, Réka Pelsőczy şi Gergely Kocsis. Spectacolul este supratitrat în limba engleză.

Cea de a șasea ediție a Festivalului „HolnapUtán” („Poimâine”), organizat de Teatrul Szigligeti, se va desfășura între 20-25 martie. În programul regalului teatral au loc 14 spectacole ale unor companii consacrate din țară și din Ungaria, respectiv Teatrul Katona József de la Budapesta, Teatrul Vörösmarty de la Székesfehérvár, Teatrul Tamási Áron de la Sfântu Gheorghe, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely de la Timişoara, Waitingroom Project de al Cluj-Napoca, Academia de Teatru și Film (Budapesta), Uinversitatea Babeș-Bolyai Cluj – Facultatea de Teatru și Televiziune, precum și Universitatea de Arte Târgu Mureș. „În selecţia noastră, ne-a interesat felul în care tinerii artişti abordează piese clasice”, a declarat Fazakas Márta, organizatorul principal al festivalului. Referitor la spectacolele invitate, aceasta a adăugat: „În programul acestei ediţii apar, între altele, adaptări contemporane după texte de Shakespeare, Ibsen, Büchner, Katona József şi Wedekind, în interpretarea unor regizori tineri, precum Székely Kriszta, câştigătoarea premiului pentru cea mai bună regie la Festivalul Naţional de Teatru de la Pécs (Ungaria), Kovács D. Dániel, distins cu premiul Junior Prima, sau Sardar Tagirovsky, câştigătorul a numeroase premii de festival. Totodată, ne face o deosebită plăcere faptul că salontanul Botos Bálint vine pentru prima dată la Teatrul Szigligeti, iar în program apare spectacolul de teatru-dans al lui Csaba Györfi, respectiv primele spectacole de teatru regizate de Horváth Anna şi Tasnádi-Sáhy Péter.”

Bilete și abonamente se găsesc la agenția teatrului, deschisă de luni până vineri, între orele 14-19, sau pe www.biletmaster.ro.

Larisa Patricia Herlaș