Reprezentanții a 22 de comune din Bihor, două localități din Ungaria și ocolului silvic Sfânta Maria se întrec la cea de-a IV-a ediție a festivalului gastronomic Dale Porcului.

Ca și la edițiile precedente, pregătirile au început de dimineață. La ora 8, toate cele 25 de echipe participante se apucaseră de prepararea cârnaților, caltaboșului și a celebrului toroș. Și în cadrul ediției cu numărul 4, organizatorii vor premia comuna care a pregătit cei mai buni cârnați, caltaboși, toroș și cel mai bun produs specific zonei pe care o reprezintă. Juriul va acorda premiul cel mare comunei care pe lângă preparate, va reuși să impresioneze și prin prezentarea standului.

 

Tradiții și prietenie

Este un prilej bun și pentru acei orădeni care au uitat ce înseamnă preparea porcului; să vadă pentru câteva ore, ceea ce înseamnă sărbătorile de iarnă, tradiția pregătirii produselor pe bază de carne de porc. Desigur, fiecare comună va prezenta propriile rețete tradiționale”, a spus Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor, în deschiderea festivalului. Din cele 25 de echipe participante, 22 reprezintă comunități din Bihor, două – localitățile Körösnagyharsány, respectiv Biharugra și o echipă – Ocolul Silvic Sfânta Maria. Organizatori sunt Asociaţia Culturală D’Art, Asociația Primăriilor Comunelor din România – filiala Bihor şi Asociaţia Firmelor Bihorene. Consiliul Județean sprijină organizarea festivalului prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. „Șapte ansambluri folclorice și patru artiști populari evoluează pe scena festivalului, a precizat Mircea Jacan, directorul CJCPCT Bihor.

Prima ediție a festivalului Dale Porcului a fost câșigată de echipa din Nojorid, pentru ca următoatele două ediții să fie adjudecate de comuna Sântandrei.

UPDATE [18.02.2018]

Premiul cel mare al festivalului D’ale Porcului ediția 2018 a fost câștigat de echipa comunei Sânmartin. Organizatorii au anunțat de asemenea, că Girișu de Criș a câștigat concursul pentru cei mai buni cârnați, echipa din Oșorhei a pregătit cei mai buni caltaboși, iar premiul pentru cel mai bun toroș l-a câștigat echipa din Valea lui Mihai. Deși printre cele mai bune din Bihor, pălinca din Pomezeu nu a luat, anul acesta, premiul cel mare. Juriul, care a acordat și trei premii speciale echipelor din Biharugra, Körösnagyharsány, respectiv Ocolului Silvic Sfânta Maria, a apreciat ca fiind cea mai bună pălinca din Girișu de Criș.