Doctor în istorie, muzeograf și fost jurnalist, Cristina Pușcaș este un exemplu de verticalitate într-o lume măcinată de lupte dintre cele mai crâncene. După ce a intervievat zeci de foști deținuți politic, după ce a relalat, în volumele sale, despre ororile la care erau supuși unii dintre români, tânăra vorbește despre cea mai importantă lecție de viață. „Cred că este cea despre demnitatea. Să trecem prin viaţă fără să ne compromitem moral, să ştim să luăm atitudine când lângă noi se întâmplă nedreptăţi … Totul se plăteşte în viaţă, mai repede sau mai târziu.”

NewsBihor: Ce facultate ai absolvit și de unde pasiunea ta pentru jurnalism?

Cristina Pușcaș: Sunt absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice, respectiv a Facultăţii de Istorie, la o primă privire, nicio legătură cu jurnalismul. Însă, ambele mi-au dezvoltat un spirit analitic, critic, de investigare, de cercetare, de dreptate, de căutare a adevărului. Jurnalismul a fost o provocare pe care viaţa mi-a oferit-o într-un moment de cotitură. Şi am profitat din plin de această oportunitate. Niciodată nu m-am gântit la această profesie, dar a fost o experienţă nemaipomenită şi o şansă de a cunoaşte o lume pe care, altfel, nu oricine o poate pătrunde.

NewsBihor: Ce legătură există între mass media și istorie?

Cristina Pușcaș: Ambele cercetează, investighează, sondează adevărul. Pentru că domeniul meu de cercetare istorică este istoria contemporană, una dintre metodele de cercetare pentru a investiga un trecut recent, a fost interviul, o metodă împrumutată de la jurnalism. Profitând de martorii istoriei care încă mai sunt în viaţă, am apelat la istoria orală. Având deja în sânge această metodologie jurnalistică, mi-a fost foarte uşor să abordez tehnica interviului, șiam să structurez un interviu, cum să abordez intervievatul, când să mă opresc să nu abuzez de sensibilitatea persoanei din spatele camerei video sau de la celălalt capăt al microfonului. Simţeam când trebuie să las ca interviul să curgă liber, fără să intervin cu întrebări agasante, sau când anume să pun o întrebare ajutătoare.

Expoziţia „Rezistenţă şi represiune în Bihor”

NewsBihor: Te-a marcat ceva anume din istoria pe care ai descoperit-o căutând în arhive?

Cristina Pușcaș: Ceea ce scrie în arhive nu are legătură cu ce s-a întâmplat în realitate! Copii de 15 ani erau prezentaţi ca cei mai mare „duşmani ai poporului”, femei văduve, cu 4-5 minori în grijă, care nu îşi puteau plăti cota de cereale, erau catalogate ca mari sabotori ai statului! Soţiile care lăsau într-o scorbură mâncare soţilor fugari în munţi erau descrise ca nişte infractoare de cel mai înalt grad de pericol. Preoţii care vorbeau despre credinţă erau priviţi ca spioni în slujba puterilor imperialiste! Ceva strigător la cer! E o mistificare a adevărului.

Expoziţia „Rezistenţă şi represiune în Bihor”.

NewsBihor: Te-a impresionat vreunul dintre interlocutorii tăi?

Cristina Pușcaș: Nu unul. Zeci. Toţi foştii deţinuţi politic pe care i-am cunoscut sunt nişte repere de moralitate şi verticalitate. Pornid de la părintele Nicolae Bordaşiu, care va împlini 94 de ani în acest an, care a stat ascuns 7 ani, apoi 9 ani a făcut grele puşcării, până la doamna Niculina Moica, arestată la 15 ani, şi care a primit o condamnare de 20 de ani de grea temniţă. Ce crimă atât de gravă împotriva statului ar fi putut săvârşi o tânără de 15 ani ca să primească o condamnare mai mare decât vârsta ei? Era un sistem bolnav, iar prin aceste arestări se urmărea să se intimideze societatea, încercând să o aducă la supunerea totală faţă de regim.

NewsBihor: Cât este de diferită viața de jurnalist față de cea de scriitor, muzeograf?

Cristina Pușcaș: E foarte, foarte diferită. E o viaţă trăită intens, la limită, niciodată nu ştii ce te aşteaptă a doua zi. Niciodată nu poţi prevedea pe unde vei ajunge a doua zi. E palpitant, dar după ani de atâta nesiguranţă, (inclusiv financiară) începi să oboseşti. E o provocare grea ca, în fiecare zi, să vii cu materiale de prima pagină, indiferent că în ziua respectivă s-a petrecut sau nu ceva, deoarece ziarul trebuie să fie tipărit cu cel puţin o ştire de impact. E greu să ieşi pe teren la minus X grade, să vezi cum ţi se umezesc paginile din agendă şi îţi îngheaţă mâinile pe pix având în faţa ta un interlocutor nervos. Şi exemplele pot continua la nesfârşit.

NewsBihor: Care sunt realizările profesionale de până acum?

Cristina Pușcaș: În primul rând, Doctoratul în Istorie. În 2013 mi-am susţinut teza de doctorat cu o temă unică legată de istoria Penitenciarului Oradea în perioada comunistă. În 2014, mi-am tipărit cartea „Iadul roşu în oraşul de pe Criş. Penitenciarul Oradea (1944-1977)”, prima ediţie tipărită cu ajutorul Fundaţiei Comunitare Oradea, iar apoi, a doua ediţie a lucrării, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor. Tot în 2014, CJ Bihor m-a sprijinit să tipăresc şi volumul „1949 în Bihor: Înlăturarea chiaburimii – o manifestare a luptei de clasă la sate”, unde l-am avut ca şi coautor pe domnul profesor universitar dr. Gabriel Moisa. A urmat în 2015 publicarea, sub egida Editurii Duran’s, a cărţii „Bihoreni cu care ne mândrim”, un proiect al revistei Zi de Zi, care grupează zeci de interviuri cu bihoreni excepţionali. În 2015, am inaugurat prima expoziţie din Cetatea Oradea dedicată foştilor deţinuţi politic din Bihor, iar din 2016, în calitate de muzeograf la Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, activitatea mea s-a canalizat spre această activitate. Astfel în 2017, am inaugurat, tot cu sprijinul financiar al CJ Bihor, al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a ALDO şi Memoriei Exilului Românesc şi a Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”, a cărei vicepreşedinte sunt, Memorialul „Rezistenţă şi Represiune în Bihor”. De asemenea, am reuşit prin alte două proiecte finanţate de CJ Bihor să tipăresc şi o broşură trilingvă privind Memorialul, respectiv mi-am tipărit noua carte de interviuri cu foştii deţinuţi politic „Rezistenţă anticomunistă în întrebări şi răspunsuri”.