Muzeul Ţării Crişurilor a găzduit, la evenimentul de inaugurare a Vivariului, autorităţi oficiale ale judeţului și reprezentanți ai presei. Această parte din expoziţia permanentă a secţiei de Ştiinţe ale Naturii va fi deschisă publicului larg în cel mai scurt timp, imediat după obţinerea autorizaţiei de mediu pentru funcţionare.

„Muzeul viu”, așa cum a numit Aurel Chiriac Vivariul, include două săli expoziţionale cu o suprafaţă totală de 359 m² și este dedicat educaţiei ecologice, fiind în acelaşi timp un punct de conservare şi cercetare. Numărul speciilor expuse în cele 35 de acvarii, acvaterarii şi terarii, amenajate conform biotopului şi cerinţelor speciilor respective, este de 40. Sunt expuse specii locale şi exotice de păianjeni, insecte, peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. Vizitatorii vor putea observa de aproape animalele vii, expuse într-un mediu cât mai apropiat de cel natural, individual sau grupate după criterii biogeografice. ,,Sperăm că Vivariul va fi numai bucurie pentru copii și pentru ceilalți vizitatori”, a declarat directorul MTC.

Fără crocodili la MTC

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang, a reprezentat la inaugurare instituția pe care o conduce și a ținut să felicite conducerea MTC pentru realizarea acestui vivariu. ,,Vivariul este un obiectiv despre care s-a vorbit mult. O să aveți surpriza să vedeți că nu veți găsi crocodili”, a glumit Mang pe seama unor materiale care au apărut, anterior, în presă. ,,O să vedeți, în schimb, lucruri foarte interesante, care nu pot fi văzute altundeva, astăzi, în România”, a completat vicepreședintele.

Potrivit conducerii, Vivariul poate contribui la conservarea și, eventual, repopularea unor specii în mediul lor natural. În acest sens, sunt expuse specii periclitate sau care nu mai există decât în captivitate, din cauza degradării habitatelor. Un astfel de exemplu este așa-numitul ,,rechin” Epalzeorhynchos bicolor, care trăia în Asia de Sud Est și care a fost recent redescoperit într-un singur sit. El este expus tot în ideea de a atrage atenţia că există şi această probabilitate de a dispărea habitatele naturale, iar acvariile ori grădinile zoo pot fi rezerve pentru supravieţuirea speciilor.

Larisa Patricia Herlaș