Pentru a face economie la buget, primarul comunei Sălacea s-a decis să adune selectiv deșeurile menajere, după model italian.

Conducerea își dorește ca pe teritoriul comunei să se înființeze o curte destinată mai multor containere, care să permită colectarea diferențiată a deșeurilor menajere. Această decizie a fost luată în urma faptului că, dacă în 2013 au existat 86 tone de deșeuri în comună, anul trecut cantitatea a crescut la 268 tone. ,,Cea mai mare problemă cu această cantitate uriașă este că 40% nu ar trebui să părăsească raza comunei. Prin aceasta am putea scădea semnificativ din costuri. Ceea ce atinge aproape jumătate din greutatea deșeurilor comunei sunt praf, pământ, piatră, cenușă sau vegetație din grădină, dar cu creșterea continuă a prețului depozitării gunoiului, trebuie să fie luat în calcul selectarea a tot ce este biodegradabil, acela trebuind să rămână în localitate”, a declarat primarul Horváth Béla.

O delegație cu reprezentanții comunei și cei ai firmelor Eco Bihor și Ave, companii specializate pe domeniul adunării, prelucrării și depozitării deșeurilor, s-a întors recent din Italia, acolo unde a fost implementată deja această procedură. Printre avantajele care le-au fost prezentate se numără evitarea creșterii prețurilor la serviciile de transport ale deșeurilor, precum și partea ecologică, care rezultă din deșeurile ce se reciclează aproape în totalitate. Stefano Ambrosi, managerul gestionării deșeurilor din Rogno, micul orășel din nordul Italiei, a fost cel care a primit oaspeții din România și le-a arătat cum funcționează în practică întreaga procedură.

Gazdele, la rândul lor, au văzut metodologia în Norvegia, și au implementat-o ulterior la ei. Esența acesteia este că, pentru gunoi mai puțin, cheltuielile sunt mai mici. Dacă se vor aduna selectiv toate tipurile de deșeuri, atunci va scădea necesarul de muncitori, precum și cheltuielile cu transportul. În acest sens, trebuie amenajat un spațiu destinat exclusiv colectării deșeurilor, unde pot fi adunate toate tipurile de gunoi în containere separate. Colectarea se face și prin intermediul unei mașini care merge din poartă în poartă și strânge deșeurile de la oameni. Locuitorii pun afară coșuri mici, cu sticle, deșeu alimentar sau plastic. Fiecare tip de deșeu va fi colectat în zilele din săptămână prestabilite. Astfel, vor fi puse afară pentru a fi adunate coșurile, cratițele sau sacii cu culoarea corespunzătoare pentru ziua respectivă. De asemenea, pot fi colectate în aparatul specializat flacoane între 0,5 și 2 litri. În funcție de numărul acestora, consumatorul primește un voucher pe care îl va putea folosi la cumpărături cu discount.

Larisa Patricia Herlaș