Joi, la sediul I.T.P.F. Oradea a avut loc analiza activităţilor desfăşurate de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea în anul 2017, în prezenţa chestorului general de poliţie Buda Ioan, Inspector General al Poliţiei de Frontieră Române.

La această activitate au participat conducerea inspectoratului, poliţişti de frontieră cu funcţii de conducere din cadrul I.T.P.F. Oradea, şefii structurilor subordonate din judeţul Bihor şi Arad, precum și reprezentanți ai instituţiilor și autorităţilor publice de pe raza judeţului Bihor cu care Poliţia de Frontiera colaborează.

Potrivit chestorului de poliție Marian Bondar, în cursul anului 2017, prin punctele de frontieră de pe raza de competență a I.T.P.F. Oradea au tranzitat frontiera peste 14.000.000 persoane, cu aproximativ 9% mai puțin decât în anul anterior. Această scădere se justifică prin faptul că tot mai mulți călători preferă să tranziteze România prin punctele de trecere aeroportuare, în detrimentul celor rutiere. Din totalul traficului de călători, 67% este reprezentat de cetățenii români, valoare sensibil mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, când procentul românilor care au intrat/ieşit în/din România prin punctele de trecere a frontierei române din cadrul I.T.P.F Oradea era de 69,78%. În ceea ce priveşte mijloacele de transport, în anul 2017 au fost efectuate formalităţile de frontieră pentru peste 5.800.000 autovehicule, din care 60% autoturisme, 32% automarfare și 8% alte autovehicule.

Bilanțul mai arată că în 2017 nu s-a permis intrarea în ţară a unui număr de 260 de persoane, principalul motiv fiind nedeţinerea unei vize valabile. La controlul de frontieră, anul trecut au fost depistate 18.417 alerte de interes naţional, fiind depistaţi la frontieră 370 urmăriţi general, care posedau un mandat de arestare şi au fost predați autorităţilor competente, în vederea dipunerii masurilor legale.

În 2017, în zona de competenţă a I.T.P.F. Oradea au fost depistate 2.758 persoane implicate in migraţia ilegală, remarcându-se o creștere semnificativa comparativ cu anul 2016, când au fost depistate doar 604 persoane. I.T.P.F. a cooperat cu cele 4 Inspectorate de Poliție de pe teritoriul Ungariei situate la frontiera cu România având în vederea menţinerii unei legături permanente pentru rezolvarea tuturor situaţiilor apărute în ceea ce privește combaterea traficului de migranți, a infracțiunilor transfrontaliere, fluidizarea traficului de călători şi autovehicule prin PTF- uri. ,,Principala preocupare a constat în menţinerea bunei cooperări cu organele de graniţă vecine. Pentru aceasta a fost menţinută o legătură permanentă cu structurile similare ale poliţiştilor din Ungaria efectuându-se un schimb de comunicări în număr de 1.053 de corespondenţe cu partea ungară”, a precizat chestorul Bondar.

I.T.P.F.Oradea este structura teritorială a Poliției de Frontieră Române care gestionează problemele specifice frontierei de stat la graniţa cu Ungaria și răspunde de întreaga activitate a structurilor subordonate cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere și respectării regimului juridic al frontierei de stat în zona de responsabilitate.

Larisa Patricia Herlaș