Leontin Ciucur organizează un mini-turneu, cu artiști consacrați, în județul Bihor. Astfel, Ansamblul Artistic Profesionist Crişana aduce aproape de inimile iubitorilor de folclor muzica tradițională, prin intermediul spectacolului ,,Din Bihor până-n Banat”.

Dacă duminică au putut să se bucure de evenimentul regizat de Leontin Ciucur cei din Voievozi și Derna, weekendul viitor, tot duminică, este rândul publicului din Sânnicolau Român, la ora 14, și Mădăras, la ora 18, să se bucure de compania artistică a soliștilor Leontin Ciucur, Cornel Borza, Luminița Tomuța, Cornelia Covaciu, Otilia Haragoș și Felicia Costin. Orchestra Crișana este cea care îi va acompania, iar Adrian Miescu va oferi valoare gestului dirijoral. Corul de balet dans al ansamblului va urca pe scenă, în aplauzele publicului, pentru a întregi evenimentul.

,,Consecvenți principiului de a duce cântecul și jocul popular cât mai aproape de iubitorii de folclor, Ansamblul Artistic Profesionist Crișana se deplasează cu regularitate în comunele și orașele județului la diverse manifestări artistice ocazionate de zilele comunităților, sărbători folclorice sau spectacole curente”, a declarat directorul Ciucur.

Spectacolul de la Sânnicolau Român este oferit gratuit de catre primărie locuitorilor, iar în celelalte localități biletul de intrare costa 15 lei.

Larisa Patricia Herlaș