Consilierii județeni s-au familiarizat rapid cu noul sistem de votare și sonorizare din sala de ședințe. Contractul privind sistemul electronic performant a fost atribuit prin achiziție directă, și a fost semnat în luna noiembrie 2017, la valoarea de 23.200 euro+TVA.

Pásztor Sándor, președinte Consiliul Județean Bihor:

„Asigură acest sistem de vot o transparență maximă. Toată lumea, în orice secundă, vede atât prezența cât și participarea la vot. A fost folosit cu succes și în cazul voturilor secrete. Am reușit să scurtăm la aproximativ 25-30% timpul necesar unui vot secret. Credem că în perspectivă, va asigura o funcționare mult mai rapidă și tehnic, mult mai optimă a Consiliului Județean.”

Noul sistem este compus dintr-un computer și software-ul aferent care coordonează procesul de votare, înregistrează audio discuțiile, creează un proces verbal brut, ce conține informațiile privind prezența la ședință, rezultatele votărilor, numele celor care au intervenit în discuții, cu posibilitatea de a completa acest proces verbal ulterior, după reascultarea înregistrării audio. Are 40 pupitre de votare, care pe lângă microfon, mai conțin și butoane pentru indicarea prezenței consilierilor, înscriere la discuții, votare (Da, Nu, Abținere). Prezintă un afișaj de dimensiuni mai mari aplicat pe perete, ce indică prezența și rezultatul votului. Prin software se pot iniția atât votări deschise, cât și secrete, iar temele votate pot fi acceptate sau respinse prin majoritate de 2/3, prin majoritatea celor prezenți sau prin majoritatea celor în funcție. Toate opțiunile pot fi alese la fiecare vot în parte, și în funcție de acestea pe lângă rezultatul concret al votării se afișează automat dacă proiectul a fost acceptat sau respins.