Bihoreanul Alexander George Perțe, în vârstă de 24 de ani, trăiește visul oricărui tânăr. De aproape doi ani, călătorește dintr-un capăt în altul al lumii și, în plus, este și plătit pentru asta. Cum este viața unui însoțitor de zbor la una dintre cele mai importante companii aeriene, Etihad Airways, aflăm chiar de la Alexander.

NewsBihor: Cum s-a conturat, pentru tine, ideea de a deveni însoțitor de zbor?

Alexander Perțe: Inițial, voiam să devin Controlor de Trafic Aerian. Așa a început ,,pasiunea” mea pentru aviație. Însă, între timp, am văzut o postare sponsorizată pe Facebook, care conținea cerințele pe care trebuia să le îndeplinească un însotițor de zbor. În acel moment, mi s-a părut că totul se potrivește. Mi-am dat seama în ce direcție voi ,,zbura” mai departe. A fost o idee spontană.

NB: Care sunt calitățile care crezi că te-au recomandat în fața recrutorilor?

A.P: Exprimarea. Nivelul de coerență în conversație e deosebit de important, recrutorii fiind foarte atenți la asta. Toate interviurile sunt în limba engleză. O altă calitate ar fi modul în care te prezinți. Mi-am cumpărat pantofi și costum nou pentru interviu, mi-am pus cravata potrivită, părul era aranjat corespunzător și zâmbetul nu mi-a lipsit de pe buze. Din punctul meu de vedere, atitudinea cu care mergi la un interviu e esențială, iar modul în care te prezinți demonstrează din plin acest lucru.

NB: De ce ai ales această companie aeriană, în condițiile în care aveai mai multe opțiuni?

A.P: Voiam neapărat într-o companie din Orient. În Etihad Airways avem multe beneficii, de la faptul că nu platim transport sau chirie, până la multiplele destinații în care zburam. Salarul e, de asemenea, foarte bun. Sunt aici de peste un an și jumătate, și îmi place foarte mult.

NB: Aveai vreo pregătire anterioară, care să te califice pentru acest job?

A.P: Nu am avut nici o pregătire anterioară în aviație. Marile companii din Orient (Etihad Airways, Emirates, Qatar Airways) îți vor asigura trainingul odată ce treci interviul.

NB: Cum a fost stabilirea în Abu Dhabi?

A.P: Stabilirea în Abu Dhabi a fost ușoară. În ciuda ,,șocului cultural”, m-am obișnuit repede cu vremea calda și cu mediul nou. Cultura diferă, pe stradă întâlnești persoane de toate naționalitățile, femeile locului sunt îmbrăcate în vestita ,,abaya”, în negru, iar de 5 ori pe zi se aude chemarea la rugăciune în toate moscheele. Sunt obiceiuri și tradiții normale aici, cu care coexist.

NB: Unde ai zburat prima dată, în calitate de steward, și cum a fost experiența?

A.P: Primul meu zbor operațional a fost în Seoul, capitala Koreei de Sud. A fost o experiență deosebită, am cunoscut oameni noi, mâncarea a fost neașteptat de bună și diversă, iar orașul este superb. Rămâne unul dintre zborurile mele preferate.

NB: Se spune că însoțitorii de zbor au parte de multe restricții. Care sunt acestea?

A.P: Restricțiile depind mai mult de țara de proveniență. De exemplu, în Emirate, în timpul ramadanului nu ai voie să mănanci sau să bei în public. În plus, fiecare companie are un set de reguli care trebuiesc respectate.

NB: Ce este cel mai dificil din viața unui steward?

A.P: Somnul. Cel mai dificil este să îți faci somnul de frumusețe. Poți să ai un zbor de noapte, după care un zbor de zi, și iarași unul de noapte. Încă încerc să mă adaptez la asta. Ceea ce mă ajută este mâncarea sănătoasă și mișcarea. Mă duc la sală de 3 – 4 ori pe săptămână, ies cu bicicleta, înot și alerg. E foarte important să duci o viață activă în acest job.

NB: Unde ai călătorit până acum și care sunt destinațiile de care te-ai îndrăgostit?

A.P: Am călătorit pe 5 continente, în 34 de țări până acum. M-am îndrăgostit de destinații de vacanță precum Maldives, dar și de orașe mari, Singapore sau Paris. Ultimul meu zbor a fost în Perth, Australia. În general, îmi plac toate orașele din Australia, e un mediu foarte plăcut, în care mă simt ca acasă.

NB: Există locuri pe care vrei să le vizitezi, și nu ai avut ocazia până acum?

A.P: Da, sigur! Lumea e atât de mare, iar noi suntem atât de mici. Aș vrea să vizitez Bali, America de Sud și piramidele din Egipt.

NB: Ce îți lipsește, cel mai mult, din Bihor?

A.P: Îmi lipsește familia și contextul social în care mă aflam, însă vin de 2 – 3 ori pe an acasă, în Bihor. În general, nu simt dorul de casă.

NB: Ce le recomanzi tinerilor care speră să îți calce pe urme?

A.P: Sunt foarte multe persoane care îmi scriu pe rețelele de socializare. Marile companii țin, ocazional, interviuri în Cluj, Timișoara și București. Le recomand tuturor să participe, iar dacă participă, să se pregătească. Este unul dintre cele mai frumoase joburi din lume!

Larisa Patricia Herlaș