În cursul dimineții de duminică, polițiștii de frontieră au depistat, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, un bărbat care conducea un autoturism căutat de autorităţile din Franţa.

Cetăţeanul român, Remus C., în vârstă de 33 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autoturism marca Jaguar, înmatriculat în Franţa. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca ,,bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Franţa. ,,Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autovehiculul este căutat de autorităţile din Franţa şi că a cumpărat maşina de la un cetăţean francez în urmă cu câteva zile, în schimbul sumei de 16.000 euro” , a precizat purtătorul de cuvânt Chifor Loredana, subcomisar de poliție.

Mijlocul de transport, în valoare de 35.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul sectorului până la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Larisa Patricia Herlaș