Interpretul de muzică populară Leontin Ciucur răspândește cântecul şi jocul din județul Bihor prin intermediul Ansamblului Artistic Profesionist ,,Crişana”, unde este director artistic. Cu o vastă activitate în domeniu, domnul Ciucur ne-a împărtășit din experiența sa.

NewsBihor: Cum ați descoperit aplecarea pentru muzică?

Leontin Ciucur: De mic copil am luat contact cu cântecul popular. Am crescut la Damiş, acolo unde, de la o vârstă fragedă, mergeam cu oile sau cu vacile la păscut. Ca recompensă, dar şi pentru faptul că an de an luam premiul întâi la şcoală, tata mi-a cumpărat un radio portabil, care a devenit prietenul meu nedespărţit. Ascultam cu interes toate emisiunile de muzică populară, ştiindu-le orele de difuzare pe dinafară. Ascultam muzică populară din toate zonele ţării, şi primii interpreţi care m-au fascinat au fost Fraţii Petreuş , Irina Loghin, Ana Munteanu, Ion Dolănescu și Angela Buciu. Am descoperit, apoi, folclorul bihorean, pe care am ajuns să îl îndrăgesc. Am avut şansa de a avea în apropiere un veritabil rapsod , regretatul Ţulea Maniu, de la care am învăţat ,,meşteşugul interpretării” trăgănatei bihorene, pe care am deprins a o cânta cu uşurinţa cu care unii vorbeau. Am avut apoi norocul de a asculta highighişii satului, Petrea Burii şi Ioanea Joardii, şi de a participa la clăci şi desfăcări, vârjeluri sau jocuri în sat. Trăgănata m-a atras ca stil de interpretare şi a urcat pe primul loc în preferinţele mele. La obiceiurile din sat m-am deprins cu strigăturile de joc şi am realizat că acestea înlănţuite pe melodiile de joc sunt cântecele noastre bihorene, pe care le ascultam şi la radio. Pasiunea mea pentru cântec a fost descoperită de învăţatorii mei, şi am început să cânt la toate serbările. Anii au trecut, şi la vârsta de 16 ani am participat la o selecţie pentru festivalul judeţean de folclor ,,Mândru-i cântecu-n Bihor”, unde am luat premiul special al juriului. Atunci am fost remarcat pentru prima dată de regretata Mărioara Murărescu, care era proaspăt redactor la Radiodifuziunea Română. La o ediţie ulterioară a festivalului am luat marele premiu, iar apoi au început pentru mine participări la o serie de festivaluri naţionale de folclor, de unde m-am întors de fiecare dată cu premii. Cele mai cunoscute festivaluri (unele dintre ele se desfăşoară şi azi), sunt: Maria Tănase de la Craiova, Maria Lătăreţu de la Târgu Jiu, Cântec nou în Mehedinţi de la Drobeta Turnu Severin, Cântecele Iancului de la Câmpeni Alba, Voci tinere de la Deva, Floare de pe Bărăgan de la Slobozia, Steaua Litoralului de la Constanţa şi altele. Toate aceste participări au fost binevenite pentru mine, contribuind la formarea mea ca interpret şi la fundamentarea unei experiențe folositoare pentru restul carierei mele.

NB: De unde sunt inspirate cântecele din repertoriul dvs.?

L.C: Cântecele mele surprind dorurile şi trăirile omului de la ţară, din zona Crişului Repede, şi au ramificaţii în tot Bihorul. Faptul că am trăit pe viu cu cântecul autentic, că am participat la evenimentele satului, sau am umblat cu colinda la Crăciun, şi-au lăsat amprenta pe repertoriul meu. Daca abordez o trăgănată nouă, parcă îl văd aievea pe Ţulea Maniu, rapsodul satului, iar trăgănata mea trebuie să se ridice cel puţin la interpretarea pe care o dădea el cântecului.

NB: Prin ce se remarcă folclorul bihorean?

L.C: Căntecele din folclorul bihorean au anumite constrângeri faţa de folclorul altor zone, şi e îmbucurător că până acum s-a păstrat în mare parte cât mai aproape de autentic, deşi asaltul cântecelor contrafăcute din ultimii ani este furibund. Căntecul doinit, la noi trăgănata, se regăseşte în câteva variante de melodii, deoarece aşa a fost preluată de la înaintaşii noştri. Un rapsod ,,trăgăna” pe aceaşi melodie, se impunea în comunitatea satului, iar ascultătorii îl recunoşteau de la depărtare după ,,hora” lui. Pe aceeaşi melodie se abordau tematici diverse, versuri despre natură, dragoste, tristeţe, bucurie şi altele. În ultima vreme, anumite categorii ale cântecului bihorean se abordează mai rar (cântecul ceremonial, repertoriul păstoresc, bocetul şi altele), cele mai uzuale fiind cântecele vocale de dans, ale căror versuri sunt preluate din strigăturile de joc, şi interpretate pe ritmuri de polcă sau luncan, pe picior sau la sir, mânântăl sau scuturat. Când ziceam de  contrângeri mă refeream la faptul că versurile unui cântec de joc din Bihor, de regulă, nu vor înfăţişa o poveste, ci vor fi strigături de joc care adesea nu au nici o legătură între strofe. În cântecele altor zone se vor întâlni versuri despre mamă, tată, despre copiii, sau povestea vieţii personale.  Ritmurile şi tempourile specifice melodiilor bihorene le fac adesea greu de abordat pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu genul, iar încercările unora din afara zonei sunt remarcate cu uşurinţă de cunoscători ca nefiind de ale locului.

NB: Ce premii v-au încununat în toți anii de muncă?

L.C: Am amintit mai sus mai multe festivaluri naţionale de folclor la care am luat premii, dar am și o mulțime de diplome de excelenţa pe care le-am obținut de la o serie de organizaţii, comune sau oraşe, ori de la televiziuni particulare, Televiziunea Română sau de la Ministerul Culturii. Am primit multe scrisori de apreciere şi de mulţumire de la spectatori sau organizatori de evenimente din ţară şi din străinătate, care pentru mine sunt cele mai valoroase premii, şi mi-au adus bucurie în suflet de fiecare dată. Cu regret trebuie să spun că autorităţile locale de la noi nu prea fac bucurii pentru sufletul artiştilor sau al interpreţilor de muzică populară, care în cariera lor se străduiesc să promoveze şi să facă cinste zonei. Din câte ştiu, o singură interpretă din Bihor are titlul de cetăţean de onoare al municipiului, şi anume doamna Maria Haiduc. Oare Florica Bradu nu ar merita? Că Florica Ungur sau Florica Duma nu au mai apucat… Spun asta deoarece în alte zone din ţara lucrurile stau altfel, autorităţile se mândresc cu artiştii locali, îi sprijină, îi promovează şi îi împlica în acțiunile orașului.

NB: Care este cea mai mare bucurie pentru un artist?

L.C: Artistul trăieste din recunoştinţa publicului, ce vine începând cu aplauzele din sala de concerte, şi până la recunoaşterea şi salutul de pe stradă. De asemenea, este înălţator când vezi bucurie pe fețele celor care te urmăresc şi care îţi apreciază munca şi repertoriul.

NB: De unde vă procurați costumația pentru scenă?

L.C: Îmi place să mă îmbrac în costume cât mai apropiate de cele originale sau autentice. Am mai multe cămăsi autentice  pe care le-am colecţionat în timp, iar unele au fost adaptate şi modificate ca dimensiuni. Am, de asemenea, mai multe sumane tradiţionale, pe care le-am colecţionat în drumurile mele prin satele judeţului sau la târgurile tradiţionale. Prezenţa în faţa publicului în costumul popular este o datorie de onoare şi un respect pentru mine şi pentru activitatea ce o desfăşor. Odată eram foarte obosit şi trebuia să merg la un eveniment, iar prima tendinţă era să îmi iau doar o cămaşă populară şi un pantatalon negru, să mă îmbrac mai repede. Am ieşit până afară, dar m-am întors să-mi iau costumul în întregime pentru că nu am putut să mă prezint în faţa publicului cu costumul incomplet.

NB: Sunteți, din 2004, directorul artistic la Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana”. În ce fel se concretizează eforturile pe care le-ați depus pentru acest ansamblu?

L.C: Am câştigat prin concurs postul de director artistic în anul 2004. Am pornit cu convingerea că trebuie să revigorez activitatea ansamblului, care se desfăşura în spectacole de joasă anvergură în Băile Felix sau comunele din jurul Oradiei. Îmi doream ca ansamblul să câştige în vizibilitate, în calitatea spectacolelor şi în reprezentativitate. Călătorisem prin străinătate şi sufeream când la manifestările şi festivalurile folclorice internaţionale din strainătate România nu era reprezentată sau era reprezentată de formaţii încropite adhoc, în timp ce noi aveam artişti valoroşi în ţară. Mi-am propus să lucrez la repertoriul ansamblului şi să fac tot posibilul să participăm la cât mai multe acţiuni culturale, care să facă cinste Bihorului şi României. În primul an de directorat am participat la trei manifestări culturale în Ucraina, Serbia şi Turcia, succese ce m-au încurajat. Am început apoi colaborarea cu televiziunile, TVR realizând la Oradea multe ediţii de Tezaur Folcloric. Am avut perioade mai bune şi mai puţin bune, în strânsă interdependenţă cu indentificarea surselor de finanţare pentru productiile artistice. Colaborarea cu Ministerul Culturii, dar mai ales cu Ministerul de Externe, a făcut posibil să participăm la acţiuni de răsunet în Ucraina, Turcia, sau la Expoziţiile Mondiale din Shanghai – China, Yeosu – Coreea de Sud sau Milano – Italia. În perioadele mai bune am participat la Festivaluri Internaţionale de Folclor în Tunisia, Egipt, Germania, Turcia, Austria, Italia, Grecia, Bulgaria, Slovenia. Suntem acum un ansamblu reprezentativ, cu repertoriu deosebit, abordând atât dansuri din regiunile folclorice ale ţării, cât şi dansuri ale altor naţionalităţi. Din 2007 am organizat, până acum, cinci ediţii de Festival Internațional de Folclor la Oradea, festival pe care, din păcate, din lipsa finanţării nu l-am putut organiza în 2017. Sperăm, totuși, să îl putem organiza în 2018, deoarece se bucură de un succes deosebit in rândul publicului spectator. În anul 2015 am sărbatorit 65 de ani de existenţă a Orchestrei Crişana printr-un Concert Extraordinar Tezaur Folcloric, realizat împreună cu Televiziunea Română, pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea. Pentru premiera ,,Din Bihor până-n Banat” am reuşit să achiziţionăm primele costume populare româneşti, dupa 14 ani. Am fost mereu alaturi de publicul bihorean şi am susţinut spectacole în majoritatea comunelor şi oraşelor judeţului.

NB: Care credeți că este viitorul muzicii populare?

L.C: Dacă vom lucra la educaţie, muzica populara ar putea fi pe mâini bune. Este benefic că în ultima vreme au început mulţi tineri să cânte, o consecinţă şi a apariţiei televiziunilor particulare de profil, care au facilitat promovarea. Un efect negativ este difuzarea muzicii populare tradiţionale în amalgam cu alte genuri muzicale gen etno, muzică comercială, parodii sau producţii de joasă calitate, ceea ce face ca publicul care nu este fin cunoscător să nu mai poate discerne muzica populară tradiţională de alte genuri. Drept urmare, se impune urgent promovarea unei legislaţii în domeniu şi stabilirea unor reguli.

NB: Cum considerați că se raportează generația tânără la folclor?

L.C: Există o deschidere spre folclor în ultima perioadă. Aș putea spune ca e chiar o efervescenţă. Constat cu bucurie că se înfiinţează formaţii artistice în cât mai multe comune, că din ce în ce mai mulţi tineri se îndreaptă spre cântecul popular. E nevoie însă de instructori de calitate pentru a creşte interpreţi de calitate. Am văzut, din păcate, aşa zişi instructori care,  mai nou,  se autonumesc directori artistici, care se prezintă cu cântece care nu au nimic de a face cu folclorul, şi le şi interpretează execrabil. Este necesară sporirea capacităţilor de instruire organizată cu instructori calificaţi la Palatul Copiilor şi la Şcoala de Arte, şi trebuie să ne mişcăm repede, să nu aşteptăm ca rezulatele negative să se multiplice.

NB: Ce vă doriți de la anul 2018?

L.C: Personal îmi doresc linişte şi sănătate. Mi-aș dori soluţionarea unor probleme, pentru ca ansamblul să își poată creiona un program anual coerent, sau să putem înfiinţa o echipă de tineri dansatori capabili să înlocuiască, pe viitor, personalul ce se va pensiona, ocuparea posturilor vacante, completarea costumelor din dotare, spectacole de răsunet, participări internaționale la acţiuni prestigioase, public mult în sala ….şi mă opresc aici, pentru ca deja vreau prea multe.

Larisa Patricia Herlaș