Europarlamentarul Emilian Pavel a prezentat presei, miercuri, într-un cadru informal, detalii despre proiectul de anvergură pe care l-a lansat la începutul anului Centenarului, numit ,,Urmașii Marii Uniri”.

Proiectul, prin care se dorește evidențierea rolului major al județului Bihor și al Oradiei în desfășurarea evenimentelor premergătoare Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, va fi implementat, în primă fază, din resurse proprii și prin implicarea voluntarilor și a partenerilor. ,,Urmașii Marii Uniri” a luat naștere prin asociația cu același nume, înființată în anul 2015, la Oradea, din inițiativa Cătălinei Ficuț, în prezent vicepreședinte al asociației. Tânăra a aflat, în mod întâmplător, dintr-un articol de ziar, că străbunicul ei a fost prezent la Marea Adunare Națională. ,,Deși rudele mi-au expus sumar povestea străbunicului meu, până să găsesc un material în presă, ideea că el ar fi fost printre delegații la Alba Iulia părea mai degrabă o legendă. Desigur, următorul sentiment pe care l-am încercat a fost cel de mândrie în ceea ce privește rădăcinile mele. Dar, m-am gândit câți dintre noi nu au un strămoș care să fii contribuit, în istorie, la ceea ce este azi România și noi nu știm”, a spus Cătălina. Deputatul de Bruxelles, impresionat de poveste, a crezut cu tărie în ceea ce azi numește proiectul lui de suflet. ,,Ne dorim să aducem în atenția românilor și a bihorenilor, urmași ai delegaților, dar nu numai, sacrificiul și devotamentul acestora. Vrem să îi cinstim făcându-le cunoscute poveștile și mărturiile pentru generația de azi”, a declarat Pavel.

Cei care și-au asumat răspunderea acestui proiect susțin o agendă unitară și puternică pentru celebrarea Centenarului, prin coordonarea și promovarea evenimentelor organizate în județul Bihor. În prima etapă își doresc să identifice, cu ajutorul studenților voluntari, urmașii direcți ai participanților la Marea Adunare Națională. În acest sens, se va depune o muncă de cercetare masivă în Arhivele Naționale, arhivele bisericilor și Evidența Populației. Se dorește o colaborare cu istorici și profesori de la Universitatea din Oradea, cu școlile și parohiile din județul Bihor, urmând să se colecteze și redacteze mărturii privind delegații și urmașii lor. ,,Toate aceste demersuri au menirea de a readuce în mintea și inimile bihorenilor acele valori care au stat la baza Actului Unirii, și care sunt la fel de actuale și astăzi”, a precizat Emilian Pavel.

În prezent se lucrează la un portal online interactiv dedicat Centenarului, care va cuprinde mărturiilor despre delegați, și unde vor fi promovate acțiunilor partenerilor. Materialele multimedia relevante pentru scopul proiectului urmează să fie publicate pe acest portal, alături de contribuțiile scrise de la parteneri sau alți colaboratori, cu privire la momente cheie sau personalități de excepție din acea perioadă. Nu vor lipsi seminariile, conferințele, dezbaterile, precum și alte activități de promovare cu tematica Marii Uniri.

,,Ne dorim ca această asociație să își continue activitatea și după anul 2018. Este de datoria noastră să ne amintim zi de zi de jerta strămoșilor noștri, cărora le suntem datori să ne respectăm țara și legile care stau la baza ei”, a punctat Ficuț, în calitate de vicepreședinte.

Larisa Patricia Herlaș