Spectacolul „Cenușăreasa”, unul dintre cele mai îndrăgite din câte au fost montate pe scena Sălii Arcadia recent, a prins viață în seara zilei de 17 decembrie, pe scena Teatrului „Pygmalion” din Viena.

Cei 50 de copii, originari din România și Moldova, prezenți în public au fost imediat absorbiți de atmosfera de basm creată de păpușile vorbitoare de limba română, iar câțiva dintre aceștia au și pășit pe scenă pentru a le studia mai îndeaproape. Spectatorii mici și mari au avut ocazia să cunoască atât personajele, cât și pe cei care le animează, într-o atmosferă care a continuat să fie feerică și după încheierea nunții împărătești. ,,Mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect și sperăm să avem ocazia cât mai curând să ne reîntâlnim cu noii noștri spectatori și prieteni”, a transmis Ramona Gabriela Nemeș, secretar literar la Teatrul ,,Regina Maria”.

Actorii Trupei Arcadia s-au întors de pe meleagurile străine entuziasmați și bucuroși că au reușit să își găsescă loc în inimile copiilor din diaspora. Cu putere de muncă și energie, au jucat încă o dată spectacolul pentru fanii de acasă ai Cenușăresei, miercuri seara, la Sala Arcadia.

Larisa Patricia Herlaș