,,Ființa mea este concepută pentru a crea, spre a aduce pe fața oamenilor un zâmbet și o speranță. Nimic nu-mi doresc mai mult decât fericirea pe chipul celor dragi – asta mă împlinește”, se descrie Alexandrina Chelu.

Orădeanca, în vârstă de 27 de ani, este o prezență nelipsită din viața culturală bihoreană. Talentul muzical i-a fost recunoscut la numeroase concursuri și festivaluri naționale, scrie poezii, pe care le recită cu infinită emoție, a lansat un volum de sonete împreună cu tatăl său, Florian Chelu, și, din 2011, realizează drapele, steaguri și alte produse. Astfel, i-a fost dat să îl cunoască pe regretatul Rege Mihai al României, căruia i-a înmânat, la Săvârșin, un drapel cu însemnele monarhice, facut chiar de ea și mama ei.

NewsBihor: Ești o persoană foarte talentată, lucru atestat prin numărul semnificativ de premii pe care le-ai obținut la diferite concursuri. De care dintre acestea ești cea mai mândră?

Alexandrina Chelu: Cu mulțumiri că te-ai oprit cu interes la activitatea pe care o desfășor, mărturisesc că premiile și distincțiile obținute de-a lungul timpului au fost de fapt o dovadă a implicării mele continue în viața culturală, școlară, politică și de afaceri. M-a bucurat nespus o distincție pentru activitatea monarhistă de la Societatea Amicii Regelui Mihai, dar și premiile internaționale în zona muzicii francofone.

NB: Cum ai început să cânți?

A.C: Cânt de mic copil, dat fiind că m-am născut într-o familie de artiști. Tatăl meu, Florian Chelu Madeva, m-a integrat încet, încet, în sfera poeziei cântate. Muzica originală pe versurile poeților reprezintă 80% din activitatea muzicală, iar ulterior am abordat colindele, muzica country, folk, orientală și evreiască.

NB: De unde moștenești această pasiune pentru scenă?

A.C: De la ambii părinți, fiind oameni de scenă, care au lucrat peste 35 de ani în instituția teatrului orădean. Mama mea, Iuliana Băican Chelu, este și solistă de muzică populară și colinde, iar tatăl meu este compozitor și interpret de muzică rock. Așadar, în familia mea a existat o abordare vastă a muzicii, în general, care mi-a permis să explorez această artă prin toate mijloacele.

NB: Cum a luat naștere volumul ,,Sonet – Numai retrogradus”, lansat în 2015?

A.C: Un proiect inedit, în urma acordării unei atenții deosebite sonetului, ca formă fixă literară, iar mai apoi muzicală. Pasiunea pentru literatură a fost insuflată de regretatul meu unchi, scriitorul Marin Chelu, iar permanenta mea preocupare, preluată de la tatăl meu, pentru construcție și formă, m-a adus în pragul tuturor formelor sonetului, între care și retrogradus. Unchiul meu, înainte de a muri, în 2006, ne-a spus: ,,scrieți împreună un sonet numai retrogradus”! La 9 ani distanță, am pregătit un volum unic în țară, poate chiar în lume, în care sunt numai sonete retrogradus (adică pot fi citite și de la început, și de la sfârșit, cu sens). Spre bucuria noastră, am avut onoarea ca postfața să fie scrisă de regretatul scriitor Radu Cârneci, care ne-a părăsit de puțin timp, la vârsta de 89 de ani.

NB: Ești membră în cadrul Comunităţii Evreieşti din Oradea. Ce faceți pentru a reprezenta comunitatea?

A.C: Cel mai sublim mod prin care poți reprezenta o minoritate, o etnie, un cult, o națiune, este prin cultură. Cultura înglobează în sine muzica, arta plastică, poezia, dansul, obiceiurile, tradițiile etc. Așadar, Comunitatea Evreilor din Oradea, a doua din România ca mărime după București, are un cor de peste 50 de ani, numit azi ,,Gyuri Vilan”, o trupă de klezmer ,,Hakeshet Klezmer Band” și o trupă de dansuri israeliene/evreiești ,,Or Neurim”. Personal activez ca dansatoare și interpretă.

NB: La un moment dat ai cochetat și cu jurnalismul. Cum a fost activitatea gazetărească pentru tine?

A.C: La doar 17 ani am primit invitația de a scrie articole culturale într-un săptămânal de scandal, ca să zic așa, pentru că era vorba de un ziar în care se scria politică, anchetă, scandal social etc. Firește, articolele mele erau partea elegantă a ziarului, căci cultura, arta în general, unește, nu dezbină. Era într-adevăr un moment plăcut să caut subiecte, să mă interesez despre monumentele culturale, să iau interviuri de la personalități artistice, dar era interesant și să cunosc limita de caractere în care trebuia să mă încadrez, respectiv formatul de articol pe care trebuia să îl respect.

NB: Nu te-ai îndepărtat foarte tare de scris, având în vedere că ai un blog pe care îl administrezi. De ce crezi că este important pentru un artist să fie activ în mediul online?

A.C: Scrisul a rămas o parte din mine, chiar dacă m-am refugiat în câte-o carte lansată sau doar pe blogul personal. Inclusiv rețelele de socializare sunt foarte importante pentru activitatea artistică a unui creator care are nevoie permanent să transmită ceea ce are de spus. Mediul online cuprinde cea mai mare parte de tineret, iar în zilele de azi este nevoie să transmitem tinerilor informații culturale, în scop educativ, dincolo de partea de socializare și distribuire de fotografii. Dacă un artist nu este activ și online, imaginea despre el începe să dispară și ceilalți își pierd interesul față de el și activitatea sa.

NB: Spui despre tine că ești o ,,monarhistă”. Care sunt valorile care pe care le stimezi?

A.C: Dincolo de istorie și de frumusețea ideii de monarhie ca formă de guvernământ, există valori care s-au consacrat de-a lungul secolelor în formele de conducere, cum ar fi: onoarea, eleganța, demnitatea, conduita morală, credința, bunele maniere, atitudinea, dar și limbajul, vestimentația. Educația primită de un monarh pe parcursul unei vieți nu poate fi comparată cu, din păcate, anumite atitudini pe care un politician de azi le poate avea. Firește, există și excepții triste, când monarhiile se pot confrunta cu moștenitori de tron nedemni de o asemenea funcție, însă în principiu valorile morale și atitudinea decentă sunt o bază a activității administrative într-un stat monarhist.

NB: În urmă cu câțiva ani ai avut onoarea să îl întâlnești în persoană pe regele Mihai I. Cum a fost experiența?

A.C: În anul 2013, datorită unor prieteni monarhiști din Arad și Pecica, am ajuns la Săvârșin cu un tablou conținând stema regală brodată, pe care l-am executat în cadrul firmei noastre de familie, afacere cu drapele pe care o dețin împreună cu mama mea, iar sentimentul de a fi aproape de Regele Mihai, despre care știam că este ultimul șef de stat din Al Doilea Război Mondial care mai era în viață, simțeai efectiv că lângă tine un om, un rege, suflă istorie. A fost cu adevărat impresionantă întâlnirea cu Regele, cu familia regală, cu toți cei care iubesc monarhia și o stimează, iar prezența mea acolo împreună cu familia mea, a fost o onoare. Din păcate, în acel an a fost chiar ultima oară când Regele a mai putut fi prezent.

NB: Cum ți s-a părut monarhul în acele câteva minute petrecute în prezența Majestății Sale?

A.C: Un om calm, blând, cu o voce lină, cu mesaje moralizatoare și o statură dreaptă și demnă, un om pe care nu l-ai putea auzi vorbind urât, comportându-se urât sau jignind pe cineva. O atitudine diplomată și extrem de sobră, dar plăcută, elegantă. Într-adevăr, simțeai că este un om special, un om deosebit.

NB: Realizezi steaguri de toate felurile și dimensiunile. Până unde au ajuns comenzile pe care le-ai executat?

A.C: Afacerea cu steaguri este una din cele mai plăcute activități pe care le am, fiindcă lucrez cu pasiune și talent, prin crearea stemelor, steagurilor, decorativelor tricolore, iar partea frumoasă e că încercăm să transmitem prin articolele noastre puțin entuziasm pentru drapel, puțin patriotism. Comenzile noastre au ajuns în toate colțurile lumii: în SUA, China, America Latină. Este foarte satisfăcător, dincolo de faptul că este vorba de o afacere, dar mai mult decât atât, este satisfacția că articolele noastre au ajuns în locuri importante din lume: Casa Regală, Parlamentul European, ambasade, palate, unități militare, președinție etc.

NB: Ce alte produse realizezi?

A.C: Firește că articolul principal al afacerii noastre este drapelul și tot ceea ce alcătuiește ideea de simbol național: insigne, steme, brelocuri, magneți, fanioane, cocarde, accesorii pentru drapel (lănci, suporți), plăsuțe, decorative la comanda clientului, hărți, tablouri, sau creații cu tricolorul pe diverse articole. Dincolo de drapel, personalizăm orice, însă un mediu în care ne învârtim este vestimentația. Ne-am axat pe costume la comandă, iar cei care ne-au abordat cu încredere au fost etnicii. Astfel, am făcut costume populare slovace, germane, evreiești, italiene etc.

NB: Cum a fost perioada dinainte de 1 Decembrie pentru atelierul tău?

A.C: Cele mai grele zile din an sunt cele de dinainte de 1 Decembrie, fiindcă aproape nu facem față solicitărilor, deoarece atunci instituțiile, firmele, persoanele fizice își înnoiesc drapelele. Este foarte solicitant, însă toată lumea face de toate în acele momente. Este o permanentă mișcare și muncă intensă din partea tuturor angajaților. Ne ajutăm reciproc, când e nevoie ne punem la grafică, la cusut, la facturat, la măturat etc. Toți ne implicăm activ și interesul este să putem servi cu bine și ultimul client de dinainte de 1 Decembrie, venit pe ultima sută de metri.

NB: Ce îți dorești să împlinești în perioada următoare?

A.C: În perioada următoare aș dori să lansez al treilea volum de sonete, o altă formă de sonet, numit caudatus. De asemenea, doresc să înaintez cu afacerea și să creez cele mai frumoase și calitative drapele. Vreau să împlinesc muzical proiecte frumoase și, nu în ultimul rând, există permanenta dorință de a-mi întemeia o familie și de a-mi găsi liniștea sufletului. Sunt multe gânduri, multe dorințe, dar muncesc și mă împlic total, răspunzând mereu celor din jurul meu cărora le pot fi de folos, fiindcă asta de fapt mă bucură și mă împlinește: generozitatea.

Larisa Patricia Herlaș