Pentru a susține și îmbogăți repertoriul muzical al acestei perioade din an, Asociația Culturală Kharisma a desfășurat proiectul Magia Crăciunului, realizând un CD cu cântece specifice sărbătorilor de iarnă, în interpretarea copiilor din Grupul Muzical Luscynia.

CD-ul cuprinde piese compuse (atât muzica, cât și textul), de prof. Dana Oprescu, care a reușit să propună un produs nou, original, într-o interpretare de excepție a micilor artiști. Început cu multe luni în urmă, materialul pentru realizarea proiectului a fost prelucrat, organizat, învățat și înregistrat, așa cum este procedura pentru elaborarea unui CD. Prezentarea rezultatului final a avut loc în 28 noimebrie, în cadrul unui eveniment de lansare sub formă de gală – spectacol, unde invitații s-au bucurat de talentul celor 50 de copii care au evoluat pe scenă.

Proiectul va continua să fie prezentat în toată luna decembrie în școli și grădinițe, și va ajunge și la ascultători și iubitori ai muzicii ușoare cu specific de Crăciun. ,,Numărul mare de participanți la spectacolul de lansare ne-a încurajat în direcția elaborării altor proiecte similare, și faptul că aceste colinde frumoase vor fi auzite în foarte multe case în luna cadourilor reprezintă un succes pentru proiectul Magia Crăciunului”, a declarat Dana Oprescu, coordonator de proiect.

Asociația Culturală Kharisma a avut sprijin din partea partenerilor săi în desfășurarea acestor activități, anume Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Bihor și Palatul Copiilor si Elevilor Oradea.

Larisa Patricia Herlaș