La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, judeţul Bihor, au fost depistate două autoturisme care figurau ca fiind căutate de autorităţile germane şi franceze, pe care cetăţeni români au încercat să le introducă ilegal în ţară.

Vineri, în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean român în vârstă de 28 de ani care conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter și tracta o platformă pe care se afla un autoturism înmatriculat în Germania. Poliţiştii de frontieră au solicitat pentru control documentele maşinii, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează ca fiind „bun pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale”, cu menţiunea „confiscare”, alertă introdusă de autorităţile germane în 2015. Faţă de cele constatate, românul a declarat că urma să transporte autoturismul din Italia pentru o societate comercial din România şi nu ştia că este căutat de autorităţile germane.

Totodată, sâmbătă la prânz, tot la P.T.F. Borş s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean român în vârstă de 42 de ani, ca pasager într-o autoutilitară marca Mercedes care tracta o platformă pe care se afla un autoturism marca BMW X6, înmatriculat în Franţa. Poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul este căutat de autorităţile franceze, din data octombrie 2017. Individul a declarat că a achiziţionat maşina din Belgia de la un conaţional, contra sumei de 21.000 de euro, şi nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul este căutat de autorităţile din Franţa.

,,Ambele autoturisme BMW, modelul 420D, an de fabricaţie 2014, în valoare de aproximativ 49.000 de euro şi modelul X6, an de fabricaţie 2011, în valoare de aproximativ 21.000 de euro, au fost indisponibilizate la sediul I.T.P.F Oradea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a specificat comisarul șef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Al treilea grup de migranți în Noiembrie

Vineri, 24 Noiembrie, în jurul orei 21.00, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Borş au depistat trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre graniţa cu Ungaria. Persoanele au fost reţinute la aproximativ 300 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş pentru cercetări. Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt doi cetăţeni din India şi unul din Pakistan, cu vârste cuprinse între 25 şi 31 de ani, care au intrat legal în țară.

,,Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen, sunt solicitanţi de azil în ţara noastră şi au recurs la această metodă pentru că nu dețineau o viză valabilă. Au mai relatat că s-au deplasat cu mijloace de transport în comun până în localitatea Borş, de unde şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii de către poliţiştii de frontieră”, a spus comisarul șef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Polițiștii de frontieră le-au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Mădălina Venter