Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor duce o luptă continuă pentru a asigura puntea de legătura între angajat și angajator. În prezent, județul Bihor are printre cea mai scăzută rată de șomaj din țară.

În 2016, peste 700 de persoane au fost calificate de către AJOFM, prin cursurile gratuite puse la dispoziție bihorenilor care au vrut o schimbare în plan profesional sau o calificare, în domeniile solicitate pe piața forței de muncă, prin analiza posturilor vacante comunicate la nivelul agenției. ,,Joi (23 noiembrie), a fost finalizat cursul de fotograf, care deși nu este o meserie solicitată de către angajator, coroborată cu competențele deținute deja de către cursanți, completează și cresc gradul de angajabilitate al acestora. De exemplu, un absolvent de Științe Economice, profil Marketing, dacă vorbește o limbă străină și mai are și un curs de fotograf, are un grad de reușită ridicat în a se angaja într-un domeniu”, a declarat Békési Csaba, directorul AJOFM Bihor.

AJOFM organizează două târguri de carieră anual: târgul general, care va avea loc în primăvară, și Bursa locurilor de muncă destinată absolvenților, care are loc toamnă și s-a desfășurat anul acesta în 20 octombrie. Conducerea agenției preconizează că la începutul anului, în februarie, va fi organizat încă un eveniment. De altfel, instituția organizează foarte multe burse în afară de aceste târguri, indiferent că sunt solicitate de către angajatori, sunt burse pe domenii de activitate, pentru deținuți sau pentru persoane cu dizabilități. ,,Sunt cele mai eficiente măsuri active pe care le folosim. Ne lovim de un aspect foarte interesant și contradictoriu totodată. Angajatorii spun că au nevoie de resursa umană, dar cei aflați în căutarea unui loc de muncă ne semnalează niște aspecte intrigante, cum că trimit E-mailuri sau se prezintă la poarta fabricii ori a unității și sunt îndemnați să își lase CV-ul spre analiză la poartă, la paznic etc. Astfel, nici nu ajung să interacționeze cu departamentul de HR, ceea ce este greșit. Eu nu cred că se poate angaja o personă doar pe baza unui CV” , a precizat Békési. Astfel, bursele sunt gândite ca o ocazie ca persoana aflată în căutarea unui loc de muncă să interacționeze direct cu cei care au cvasi putere de decizie în unitate. ,,Avem între 100 și 300 de angajări la o astfel de bursă. Este impresionant când te gândești că, într-o singură zi, în jur de 200 de persoane își găsesc un loc de muncă”, mai spune directorul.

Ucenicia la locul de muncă

Ucenicia este un program pe care AJOFM Bihor mizează în această perioadă, având în vedere că Guvernul României oferă o subvenție de 1.125 de lei pe lună companiilor care asigura transferul de cunoștințe de la coordonatorul de ucenic, printr-un furnizor de formare profesională, către ucenic. ,,Destinația acestui program este aceea de a crea competență și de a forma persoane calificate, pentru că principalul semnal pe care îl primim de la angajatori este că lipsește personalul calificat. Dar și angajatorii trebuie să înțeleagă că, dacă nu colaborează și nu folosesc niște resurse, atunci nu vor avea parte de angajații pe care îi doresc”, a punctat Békési Csaba.

Având în vedere că liberalii au votat împotriva locației propuse de conducerea județeană pentru construirea Centrului de metodică, cercetare și formare profesională, directorul agenției se arată dezamăgit că interesul județului a pălit în fața ,,unei lupte politice care nu are legătură cu agenția”. Békési a găsit însă înțelegere în Consiliul Local și administrația publică locală din Sânmartin, care au acordat terenul aferent construcției acestui centru. Terenul atribuit este foarte aproape de Oradea, și va fi ridicat și funcționabil pentru bihoreni, angajatori și potențiali angajați, spre sprijinirea județului Bihor, după cum susține reprezentantul instituției.

Proiectele AJOFM continuă și în 2018, an în care conducerea și-a propus să sprijine serviciul public de ocupare ca să devină unul mai modern și mai bine structurat în relația cu angajatorii și personanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

Larisa Patricia Herlaș