Consiliul Județean Bihor a anunțat că mai multe sectoarele de drum județean vor fi închise circulației rutiere în sezonul rece, în perioada 20 noiembrie 2017 – 30 aprilie 2018.

În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 289/2170 din 17.06.2013, care aprobă normativul privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice, conducerea județeană a decis că drumul DJ 763 – Boga – Cabana Padiș va fi deschis temporar, în perioada 20 decembrie 2017 – 08 ianuarie 2018, pentru a se veni în sprijinul turiștilor. 

Drumul Barajul Leșu – Stâna de Vale, sectorul Coada Lacului – Stâna de Vale, în proprietatea CJ, va fi închis, iar tronsonul Barajul Leșu – Coada Lacului, aflat în proprietatea comunei Bulz, poate fi deschis prin hotărârea administratorului drumului. DJ 763A DN 76 – Șuștiu – limită județ Arad( DJ 72) – porțiunea Ursești – limită județ Arad va fi, de asemenea, închis în sezonul rece, iar DJ 767 – Dobrești – Vârciorog se alătură segmentelor de drum inaccesibile șoferilor în această iarnă.

,,Toate aceste porțiuni de drum prezintă trasee sinuoase, sectoare pietruite și vizibilitate redusă, acestea fiind motivele principale pentru decizia ca ele să fie închise pe perioada iernii”, a transmis Biroul de presă al Consiliului Județean Bihor.

Larisa Patricia Herlaș