Asociația Culturală a Tinerilor din Valea Ierului a participat, în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea comunității prin dans”, finanțat de Direcția Social Comunitară, la o competiție internațională de dans desfășurată la Sala Polivalentă din București.

În perioada 17 – 19 noiembrie, 45 de copii și tineri au concurat la Bucharest Dance Festival, după ce s-au antrenat o perioadă îndelungată într-un program strict de coreografie la Oradea și Marghita. Trupele de dans care au reprezentat județul Bihor sunt Clevers din Marghita (7 – 18 ani), Unique Crew și Desire (7 – 23 ani) din Oradea, la categoriile hip – hop și dans modern. ,,Pentru tinerii din formațiile de dans care activează în cadrul Asociației noastre, dansul este o formă de identitate a vârstei, a generației din care fac parte. Faptul că pot participa periodic la câte un concurs sau festival este un plus de motivație pentru a veni în formația de dans și a se pregăti”, a declarat Simon Noemi Pasan, președintele Asociației.

Trupele bihorene au reuşit să obțină următoarele rezutate la evenimentul din capitală:

Locul 1 – Biro Bernadett – Categoria MTV Comercial – Solo fete juniori

Locul 3 – Bogya Jade – Categoria MTV Comercial – Solo fete juniori

Locul 1 – Bogya Jade / Biro Bernadett – Categoria MTV Comercial – Duo fete juniori

Locul 2 – Clevers Marghita – Categoria Urban Style – Formații juniori

Locul 1 – Unique Dance Crew – Categoria Urban Style – Formații Adulți.

În urma acestor rezultate, Şcoala de dansuri Hip Hop Unique Dance Studio Oradea s-a calificat la Dance World Cup 2018 – B.D.F., ce va fi organizat în perioada 1 – 8 iulie 2018, în Montreal, Canada. Asociația Culturală a Tinerilor din Valea Ierului s-a remarcat la mai multe competiții naționale și internaționale de-a lungul timpului, printre care festivalul internațional din Rimini, în urmă cu doi ani, respectiv cel din Sarajevo, în 2016, unde au ocupat un locuri fruntașe.

Larisa Patricia Herlaș