În sala de sport a Liceului cu program sportiv Bihorul a avut loc joi, de la ora 10.00, Competiția Regională de Baschet Special Olympics, organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Oradea, în parteneriat cu Asociatia CES – Colaborăm Educăm Sprijinim. Proiectul a fost finanțat de Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte, aflată în subordinea Consiliului Județean Bihor.

Evenimentul, aflat la cea de a treia activitate derulată în proiectul ,,Școala de Vară – Artă, senzație și mișcare”, are ca scop dezvoltarea copiilor cu cerințe educative speciale, reacții emoționale și comportamente adecvate în situații de viață diferite, în vederea facilitării integrării sociale a acestora. Pe de altă parte, vizează dezvoltarea fizică şi mentală a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi intelectuale şi fizice, promovând un stil de viaţă sănătos prin participarea la Competiţiile Sportive Regionale Special Olympics.

Grupul ţintă căruia se adresează proiectul sunt copii şi tinerii cu dizabilităti intelectuale şi fizice, cu vârste cuprinse între 8 și 21 ani, din 7 judeţe: Bihor, Cluj, Arad, Sălaj, Satu Mare, Timișoara și Hunedoara. Aceştia sunt elevi ai unor şcolile speciale, elevi integraţi sau tineri care frecventează diferite centre de zi, provenind atât din familii, cât şi din centre de plasament.
,,Impactul educativ asupra grupului ţintă porneşte tocmai din deviza Special Olympics: <<Vreau să câştig! Dar dacă nu pot câştiga, vreau să fiu brav în încercarea mea!>>. Premisa acestor competiţii nu este stimularea competitivităţii, ca în cazul sporturilor de performanţă, ci tocmai îmbunătăţirea stării de sănătate, dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi a calităţilor motrice, ca urmare a antrenamentelor propuse şi oferirea unor alternative sociale de petrecere a timpului liber, având ca finalitate creşterea stimei de sine și încrederii în forțele proprii, pe termen scurt, şi integrarea activă în viaţa socio-profesională şi economică, pe termen lung” a specificat prof. Pantazi Teodora, director la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1.

Un șir de competiții

În cadrul proiectului, derulat în perioada martie – noiembrie, a avut loc, în 11 mai, Competiţia Regională de Fotbal, Special Olympics. La întrecere au participat 14 delegaţii formate din câte 3 – 5 copii/tineri cu cerinţe educative speciale și 2 profesori antrenori/coordonatori din cele 3 județe partenere: Bihor, Arad și Hunedoara.
Directoarea de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1, Pantazi Teodora, mulțumită de cum s-a desfășurat proiectul, a precizat: ,,Pentru noi toți participanții sunt câștigători, prin urmare au fost recompensați cu diplome, medalii si mici surprize oferite cu sprijinul sponsorilor și finanțatorilor evenimentului, cum ar fi Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor”.

Mădălina Venter