Clubul Sportiv Gecko a defășurat un program de pregătire dedicat cățărătorilor în cadrul proiectului „Sportivi pregătiţi, cheia succesului”, finanţat de către Consiliul Judeţean Bihor prin Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte.

Timp de 5 luni, Clubul Sportiv Gecko a contribuit la creşterea performanţei sportivilor în domeniul escaladei atât în Bihor, cât şi în Innsbruck (Austria). 9 sportivi ai clubului, practicanți la nivel profesional ai escaladei, au beneficiat în luna octombrie de câteva serii de antrenamente la o bază sportivă din Innsbruck, acolo unde există un centru de formare al sportivilor. ,,Din păcate, în Oradea nu avem unde să ne antrenăm ca și cățărători. Indiferent cât de ofertant este județul Bihor din punctul de vedere al escaladei, fără o bază sportivă de pregătire, este greu să faci performanță”, a precizat Lakatos Zsolt Gyula, responsabilul de proiect.

Programului de formare a cuprins o parte teoretică, despre tehnicile utilizabile în vederea optimizării performanței, dar și o parte practică, prin care s-a încercat formarea de noi abilități și însușirea tehnicilor ce contribuie la creșterea performanței sportivilor. ,,Cunoștințele noi însușite și abilitățile formate vor putea fi utilizate în cadrul competițiilor națioanale și internaționale, respectiv în cadrul programelor de formare și practicare a sportului la nivel local”, a mai spus Lakatos Zsolt.

Asociația Clubului Gecko a fost constituită în scopul promovării, dezvoltării și însușirii unui mod de viață sănătos, precum și pentru a implementa un program de dezvoltare a sportului de masă și de performanță. ,,Escalada contribuie la îmbunătățirea forței fizice, rezistenței și echilibrului. De asemenea, practicată regulat, îmbunătățește capacitatea sistemului cardio – vascular, fiind și un excelent combatant al stresului”, a completat coordonatorul proiectului.